De la capăt
[7] ani aveam. Am intrat în vestiar şi m-am aşezat pe primul loc liber. Nici nu ştiam ce-i cu mine. Nu ştiam cine-s toţi copii ăştia din jurul meu care se credeau mai buni ca mine la fotbal. „Nişte fraieri, le arăt eu”. Când a intrat pe uşă am uitat să respir. Cheile, agenda, fluierul, […]
[7] ani aveam. Am intrat în vestiar şi m-am aşezat pe primul loc liber. Nici nu ştiam ce-i cu mine. Nu ştiam cine-s toţi copii ăştia din jurul meu care se credeau mai buni ca mine la fotbal. „Nişte fraieri, le arăt eu”. Când a intrat pe uşă am uitat să respir. Cheile, agenda, fluierul, cronometrul.
Nu te mişca, Tomiţă, nu fă ceva să se ia de tine, că intri-n pământ de ruşine. Să nu te observe. Taci. Are trening dintr-ăla ca la televizor, ce mişto.
Te-ai julit în palmă, asta e, strânge pumnul. Ce faci, aleargă ăla mai repede ca tine? Şutează! Nu-ţi fie frică! Mai repede că nu prinzi autobuzul şi-ntârzii. Ai uitat sendvişul, nu-i nimic, mănânci de la chioşc. Bani ai? Zece mii, îţi ajung.
„Poate nu ajungeţi fotbalişti, dar oameni da, vă garantez. Carnetele de note la control, cine are sub 7 pleacă acasă.”
Pasează bine, aşa, bravo, nu te lăsa pe spate. Nu mai ai aer, respiră. Haide, de la capăt, fugi după el, fără fault. Nu te opri, e tata în tribună şi se uită la tine, băăă, cum o să mai poţi ridica privirea de sub masă diseară la cină dacă joci prost?
[U]n gol la Roman, cu unul acasă acum trei săptămâni cu Bicaz, două cu CSS, patru. Alex are mai multe, las’că mai sunt meciuri. Te doare glezna? N-ai nimic, trece, hai întinde-te bine acolo, genunchiul întins, trage vârful spre tine.„Diseară la 9:30 toată lumea mă sună de pe fix cu un părinte lângă el. Mâine e meci, odihniţi-vă!”
Şosete, jambiere, apărători, chiloţi, tricou, prosop, şlapi, ghete, leucoplast, unguent, faşă. Păşeşte cu dreptul când ieşi din casă, vezi să nu uiţi ceva. Lasă bătătura, nu te mai gândi la ea, o să-ţi treacă. Mamăăă, ce puternic e ăla, pune corpul că ţi-o ia, împinge naibii în vârfurile alea, te mişti ca ochiu’mortului. 0-1, nu-i nimic, hai că se poate, stai lipit de el şi n-are cum să te depăşească. Trebuie să şutezi, trebuia să şutezi, ce prost eşti, de ce n-ai şutat? 0-2, ce norocoşi, hai măăă, concentrează-te un pic, ce dracu’ ne bat desculţii ăştia? Cât, 5 minute? Nu mai pot, vomit, a fost arbitrul cu ei, terenul aiurea, nu se poate. E gata. Nu-mi vine să cred. Pentru ce-am muncit atât?
„Dintr-un meci pierdut învăţaţi cât din zece câştigate.„