Franţa, România, Elveţia, Albania, grupă de 6 puncte la Euro
[A]șadar, jucăm meci de deschidere la Euro 2016, pe 10 iunie la Paris, iar multe nu-s de dezbătut. Dacă împotriva Franței doar o zi glorioasă ne poate scoate altfel decât pe scut, ținând cont de așteptările pe care gazdele le au de la ei, contra Elveției și Albaniei nu avem absolut nicio scuză. Cu purtătorii […]
Dacă împotriva Franței doar o zi glorioasă ne poate scoate altfel decât pe scut, ținând cont de așteptările pe care gazdele le au de la ei, contra Elveției și Albaniei nu avem absolut nicio scuză.
Cu purtătorii de Swatch va fi greu, nimic de contestat. Au 11 jucători care joacă în Germania, doi în Italia, doi în Franța, dar cred că va fi care pe care, cu condiția ca masa de prânz dinaintea meciului să n-aibă foarte mulți carbohidrați. Până la urmă, trebuie văzut ca un test împotriva unei selecționate bune (care a trecut de grupe la Mondial), dar pe care o putem bate dacă, de exemplu, Maxim și Sânmărtean nu stau pe bancă, iar Bogdan Stancu se încalță corect.
Despre Albania ce să vorbim? Are 2,7 milioane de locuitori și 10% din suprafața țării noastre, sper să nu ne facem naibii de râs.
Acestea fiind spuse, vă urez tradiționalul Doamne Ajută! și Hai, România!, poate ne vedem la Universitate și la vară, o să putem protesta fără să ne dârdâie mucii.
10 iunie Franța – România (Stade de France, Saint-Denis)
15 iunie România – Elveția (Parc des Princes, Paris)
19 iunie România – Albania (Stade des Lumieres, Lyon)
marius moga
Ai luat cu copy-paste de pe GSP programu meciurilor și n-ai pus nici tu Elveția la al II-lea meci.
Toma
merci, mă grăbeam să mă îmbogățesc :)