[V]ă amintiți Campionatul Mondial din Africa de Sud? Acele vuvuzele care nu se mai opreau, meci de meci, fază de fază, încât până și bucuriile golurilor erau surde?

Așa au fost majoritatea românilor acum, în primele două săptămâni de Euro 2016. Niște vuvuzele care n-au scos altceva decât zgomot haotic, păreri ambalate în urlete de fel și chip care n-au deranjat, dar nici n-au ajutat pe nimeni. La final, a rămas doar o impresie proastă generală, pornită de la jucătorii și staff-ul federației și terminată la oamenii cu acces la internet care în mod normal ”nu-s cu fotbalul”, dar care, acum, au folosit acest sport frumos pe post de supapă a propriei frustrări.

Până și site-urile de femei au încercat să explice offside-ul. Mocanu și Mironică s-au excitat în scaunele de comentatori, povestindu-ne nouă, cu superioritate (dar și burtă), ce se întâmplă în fotbal, din vasta lor experiență de foști mari jucători (fleoșc).

Presa a reamintit salariile fotbaliștilor, s-au menționat preferințele lor sexuale, mărcile mașinilor pe care le conduc, viciile, iar comparațiile între noi, românii, (vai mama noastră) și restul (oricine altcineva, mult mai șmecheri) ne-au reconfirmat over and over and over că suntem cel mai mic popor de pe întreaga planetă. Lichelele societății. Săracii pământului. Toate bolile universului s-au numit România.

Mi-a fost rușine și silă de noi, oameni, și într-un fel m-am bucurat odată cu eliminarea pentru că altfel nu ne-am fi oprit. E o mentalitate cancer care nu va aduce niciodată nimic bun și de care, din păcate, n-o să scăpăm prea curând (multe milioane de români s-au prins deja și au emigrat).

Închei cu câteva rugăminți:

1. Uitați-vă la Țara Galilor, Islanda, Irlanda de Nord sau Albania, naționale de nivelul nostru care merg înainte doar pentru că gândesc altfel.
2. Gândiți-vă că Turcia și Rusia, echipe care au jucători mai valoroși ca întregul nostru lot, pleacă acasă și că Olanda nici măcar nu a fost calificată la acest turneu.
3. Realizați că Euro 2016 ne-a arătat rezultatul unui management mai lung de două decenii sub Mircea Sandu, Dumitru Dragomir și alți balauri ai sportului românesc.
4. Reamintiți-vă de declarația lui Hagi din 1998, una la fel de precisă ca acel picior stâng magic căruia îi ducem lipsa.
5. Renunțați să mai căutați vinovați și bucurați-vă de fotbal, sportul pe care, fie că ne place sau nu, îl joacă atât copii cu sticle de plastic în loc de mingi, cât și adulți cu scuze în loc de coloane vertebrale.