Mai simplu de atât nu știu să v-o spun:

Am găsit pe net un clip cu un copil de 11 ani și IQ de 170 de puncte (adică un creier mult mai dezvoltat ca al nostru) care ne explică cum ar trebui să ne trăim viața ca să fim fericiți și ca să ne dezvoltăm ca oameni și specie.

Fix așa.

Îl cheamă Jacob Barnett și e autist* diagnosticat încă de când avea 2 ani așa că, la un moment dat, părinții lui au decis să-i oprească procesul de adaptare la planetă și să-l lase să facă numai doar decât fix absolut ceea ce-și dorește, oferindu-i doar noțiunile comune de bază cu care să se adapteze la societate.

Trebuie să aveți 18 minute să vă uitați. E la finalul articolului, dar nu săriți peste ce-am de zis.

Ce m-a făcut să scriu despre el, de fapt, e gândul că n-o să se uite mai nimeni. N-are nimeni 18 minute la dispoziție în ziua de azi.

Singura cauză pe care mi-o explic, plecând de la premiza că nu sunteți niște superficiali morbizi, e că nu vreți soluția. Vă cam sperie.

Iar dacă nu vă uitați sau soluția fie vă sperie, fie vi se pare mult prea greu de pus în practică, atunci… nu știu cum să vă zic, dar aș prefera să nu mai intrați pe blogul ăsta. Niciodată.

*AUTÍSM s. n. Stare patologică manifestată prin ruperea legăturilor psihice cu lumea exterioară și intensa trăire a vieții interioare. [Pr.: a-u-] – Din fr. autisme.