[N]u-s mofturos sau greu de impresionat, dar aseară, la Vocea României, în afară de Julie, să-mi fie iertat…

A pătruns prea mult marketingul într-o emisiune în care talentul și priza la public ar trebui să primeze.

Până la urmă, ar trebui să fie vorba despre niște necunoscuți care apar de nicăieri și rup gura târgului. Cam cum a fost anul trecut.

În schimb, o avem pe Dalma Kovacs pe care am văzut-o pe un outdoor la nu-știu-ce șampon în drum spre casă și care face Facebook Ads încă de când a început sezonul 2. Îl avem pe Tibi Scobiola care la 39 de ani se dă tinerel și-n ascensiune, (ca un fel de Adrian Enache care n-a reușit în viață) deși el are trupă cu care câștigă bine. Să-l comparăm cu Robert Patai sau Marcel Lovin, de anul trecut. Păi nici nu-s în aceeași ligă. Ștefan Stan story all over again.

[C]oncurenții de anul asta n-au venit neapărat să câștige Vocea României. Au venit să-și facă relații, să fie în echipa lui Moga, să-și facă publicitate.

Dacă vii să câștigi Vocea României, nu te bagi în echipa lui Moga, acolo unde concurența e până-n tavan. Poți păți ca David Bryan.

Să-ncheiem într-o notă optimistă, cu boy band-ul Blue.

[C]ând am ajuns eu, pe la 7:40, erau pe scenă pentru repetii, îmbrăcați lejer. Și-au făcut sunetul, au cântat ambele piese. Înainte să între pentru prima piesă, când la tv era publicitate, au mai repetat încă o dată Sorry seems to be the hardest word. Înainte de a două piesă, la fel.

[A]u stat cuminți la fotografii cu toată lumea, iar Lee a fost destul de amabil să-mi lase un mesaj video și pentru Oana, care n-a putut ajunge din cauza repetițiilor. Profesioniști.

Am făcut fotografii cu-n Canon EOS 7D 18-135mm F/5.6, prima mea experiență cu-n Canon, dealtfel. Promițător, nu mi-a luat niciodată mai mult de 5 secunde să găsesc setarea pe care o căutam, mulțumirile merg către F64. I’m a sucker for obiective cu zoom mare.