Vai de noi
[C]am aşa stă treaba: Eu sunt ofiţer de legătură al naţionalei Franţei de rugby 7 masculin pentru etapa asta de Grand Prix ce are loc la Bucureşti în acest weekend. Azi şi mâine umblu cu ei, în vestiar, pe banca de rezerve, în autocar, în hotel. Practic, fac parte din echipă. Delegaţia este de 16 […]
[C]am aşa stă treaba: Eu sunt ofiţer de legătură al naţionalei Franţei de rugby 7 masculin pentru etapa asta de Grand Prix ce are loc la Bucureşti în acest weekend. Azi şi mâine umblu cu ei, în vestiar, pe banca de rezerve, în autocar, în hotel. Practic, fac parte din echipă.
Delegaţia este de 16 persoane: Trei antrenori, doi fizioterapeuţi şi unsprezece jucători. Minunaţi. Vă spun şi de ce.
[F]iecărei echipe i-a fost repartizat un cort, pe iarbă, la marginea complexului FRR de lângă Arcul de Triumf. Băieţii mai aveau 30 de minute până la meci şi 5 minute până să iasă la încălzire. Se bandajau, se ungeau cu alifii, se legau la ghete. Iese din cort un malac la 1.90 şi 115 kg cu un ambalaj de plasture în mână uitându-se prin jur. Căuta un coş de gunoi, prieteni. Începea meci de Campionat European de Rugby 7 în 30 de minute și el căuta un coș de gunoi, înţelegeţi?
[M]ă strigau Tomas. Sâmbătă am auzit Merci, Tomas! şi Thank you, Tomas! de 894 de ori. După fiecare victorie toată lumea bătea palma cu mine şi ne felicitam reciproc. După meciul trei, unul dintre jucători m-a îmbrăţişat atât de tare încât sângele curs din arcada spartă pe tricoul lui a ajuns şi pe-al meu.
[C]incisprezece rugbişti într-un cort improvizat pentru zece ore nu sunt chiar un model de ordine şi disciplină. La plecare, au desfăcut trei saci de plastic şi-au început să strângă orice gunoi pe care-l lăsaseră, iar apoi, atenţie, managerul echipei a început să şteargă cu şerveţele masa de lemn din interiorul cortului (masă exact ca la Motoare) până a lăsat-o lacrimă. Aveau la bord 10 ore de stat la 35 de grade si 4 meciuri de rugby jucate. Nu au plecat până nu au terminat de făcut curat.
[L]a cina de la restaurant, am stat la masă cu managerul, cu cei doi antrenori şi cu doi jucători, printre care şi căpitanul echipei. Nici nu m-am aşezat bine şi managerul (undeva la 35 de ani) mi-a turnat apă în pahar. După primul fel de mâncare, căpitanul, 1.90, 125 kg, a strâns toate farfuriile de pe masă şi le-a dus teanc la bucătărie.
Suntem departe. În urmă.
mihai toader
Cand eram mai mic am fost in Franta, in Vendee intr-un schimb de experienta, am stat in familiile lor, am fost cu ei la scoala, am vorbit numai franceza de dimineata pana seara.
In 2 saptamani am stat la 2 familii si am cunoscut o gramada de oameni, nu toti sunt asa civilizati si calzi. Cei la care am stat erau chiar opusul, erau cam indiferenti fata de noi, copiii veniti din Africa (probabil).
Am cunosct si francezi extraordinari, dar impresia generala nu a fost una tocmai placuta sau impresionanta.
Spre exemplu, noi cand i-am primit in Romania (de-alungul mai multor ani) le-am oferit niste experiente extraordinare si ne implicam foarte mult in a creea o impresie placuta si in a se simti ei foarte bine aici. Atat eu cat si toti cei din grup.
Si alte exemple cu straini care veneau in Romania si aruncau pe jos si ii intrebam daca la ei asa se procedeaza, dar asta e alta poveste.
Foarte frumos ce au facut ei, dar asa fac si eu. Mi-ar placea ca francezii sa creada ca asa sunt toti romanii.
tudor CeMerita
se vede ca fac un sport de echipa. si se vede si ca liderii dau exemplu, nu ordine.
CristianGBR
Este atat de trist cand suntem socati de normalitate…
Alina
Frumos din partea lor, intr-adevar. Tind sa cred ca au fost un fel de exceptie. Eu n-as da niciodata Franta ca exemplu de tara/ natie curata, pentru ca am vazut francezi f murdari si urat mirositori la noi in tara, iar in Franta mizeria domneste (nu peste tot, evident, dar sunt locuri care sunt asa murdare!)
Toma
De obicei colectivele de sportivi sunt mai educate tocmai pentru a evita astfel de etichetari cand merg in deplasari, Alina. Sunt oameni si oameni peste tot.