[I]nițial voiam să fac un mic experiment și să-mi întreb prietenii de pe Facebook despre asta. Voiam să-i întreb dacă au vreo idee despre singurul lucru pe care l-am cumpărat dintr-o excursie de o săptămână în Portugalia, ținând cont de ce știu ei despre mine. Să-i pun să ghicească. Să deducă.

Probabil c-aș fi fost dezamăgit de răspunsuri, așa că am renunțat și m-am rezumat la a scrie asta.

Mi-am cumpărat o pereche de ghete de fotbal. Atât. N-am avut nevoie de ele, dar le-am luat.

Am văzut un magazin cu articole sportive pe o stradă în Faro, un mic oraș cu ieșire la ocean din sudul Portugaliei. Habar n-am de ce-am intrat. Cred că mi-a atras atenția un tricou din vitrină sau poate mirosul de piele.

Din stand în umeraș în raft în vitrină și tejghea, am ajuns în ultima încăpere a magazinului și-am găsit un perete cumva umbrit. Ultimele rafturi din ultimul cotlon din ultima încăpere. Nici măcar nu era luminat cum trebuie. Ca și cum proprietarului i-a făcut milă de produsele respective și-a decis să le pună acolo, dosite, poate se găsește vreun nebun să le vrea. Ca într-un un târg de vechituri pentru învechiți.

Din starea de dezinteres complet în care eram, am dat cu ochii de peretele ăsta și mi-am văzut toată copilăria în niște bucăți de piele cu șireturi și crampoane.

[N]u mi-a venit să cred. M-am așezat pe cubul de șezut și probat din fața raftului și nu mi-am mai putut lua ochii de acolo.

Modele vechi, care nu se mai găsesc, de la ce-a purtat Hagi în ’94, la primele meciuri în care l-am văzut pe Figo prin ’98, la loviturile libere ale lui Beckham de la Real Madrid, până la prima mea pereche cumpărată din banii tatei, bani pe care-i punea deoparte pentru mine fără știrea mamei și pe care-i ținea în buzunarul secret al portofelului, zicându-mi ”să nu-i spui maică-tii, că altfel mă omoară”.

Am văzut modele la care am visat să ajung ca fotbalistul pe care-l vedeam la televizor că le poartă.

Am văzut goluri, iarbă și noroi uscat.

Am văzut mâinile care-mi tremurau atât de tare după meciuri în frig și ploaie și zăpadă încât nu puteam desface șireturile.

Am văzut serile petrecute curățând glod cu periuța de dinți în baia de acasă.

Am văzut toate gențile în care numai eu îmi știam rânduiala fașelor elastice, apărătorilor și tuburilor de ben-gay.

Am văzut varul care-mi rămânea pe ramă după toate cornerele pe care le băteam prost sau în pase de gol.

Erau toate acolo și-am pus mâna pe multe dintre ele în timp ce mintea-mi fugea înapoi căutând parcă ceva ce-am pierdut din buzunar, pe jos, prin întuneric. Am rememorat meciuri, faze, jocuri de FIFA, terenuri proaste sau bune, penalty-uri, bătături și peticeli.

Apoi m-am scuturat de gânduri, am ieșit repede din magazin și nu m-am uitat înapoi sperând că o să uit totul imediat, așa cum încerci să uiți un cerșetor pe care știi că n-ai cum să-l ajuți indiferent câți bani sau mâncare i-ai da, dar după câteva minute m-am oprit, m-am întors în magazin, m-am așezat din nou pe scaun în fața lor și-am luat-o de la capăt.

Zece minute și șaptezeci de euro mai târziu am plecat de acolo cu o pereche de predator gunmetal sg într-o cutie, dar fără niciun motiv conturat pentru care am făcut-o.

N-a fost vorba despre ghete de fotbal în acea zi, cum nici în textul ăsta nu este.

Călătoria mea portugheză s-a întâmplat cu susținere din partea TAP Portugal și Cocktail Holidays. Mulțumiri!