[G]olul al treilea a venit nu pentru că așa am vrut cu tot dinadinsul, ci pentru că așa s-au potrivit lucrurile. Și a fost un gol tare frumos.

A fost ca o înghețată de alune pe caniculă.

Giussy s-a îndreptat spre poartă, Biro a încercat să-l cosească, n-a reușit, dar Giussy a căzut și mingea a rămas lângă el. Atunci Szabo, portarul, s-a repezit să o culeagă, dar Baratky a apucat mingea între ghete, a rotit-o un pic pe şpiţul drept – putea să-și permită luxul, mai erau doar 18 minute – l-a așteptat pe Szabo să sară și, în aceeași clipă, la făcut portar de… polo, aruncând mingea peste, cu boltă.

Și mingea? Mingea a aterizat în careul mic, a mai făcut o săritură, a scormonit puțin varul liniei de poartă, a intrat în boschetul de sub plasă și s-a culcat frumos, satisfăcută.

Arbitrul iugoslav Bazant n-a fluierat: a avut un moment de ezitare. A simțit că ceva nu e în ordine. Mie mi-a lăsat impresia că își imploră memoria să-i spună dacă a mai văzut un gol asemănător. Dar memoria n-a răspuns. A râs doar. Abia după câteva secunde bune, domnul Bazant a afluierat golul cu bucuria omului care a avut fericitul prilej de a asista la premiera mondială a unui număr de atracție.

Din Glasul Roților de Tren, Ioan Chirilă