[E] tatuat aproape în întregime. Până și pe ceafă și pe monturile degetelor. Tuns scurt, purtând tricoul roșu al echipei din inima lui. Brațe puternice, spate lat, zâmbet sincer, față senină.

Se citește pe corpul lui și neînfricarea și bătăliile, dar și o seninătate nejustificată. Nu mi-o explic. Întrăm în vorbă, evident, despre fotbal.

Zâmbește și-și ridică tricoul, iar pe coaste îl zăresc tatuat pe Cătălin Hîldan. E din PCH.

– Mamă, cred că ești în prima linie când se întâmplă ceva. Tu arunci primul pumn.

Evită să-mi răspundă direct, clatină din cap cu nostalgie și cu flash-uri în fața ochilor din serile din peluză.

– Eram. Acum m-am lăsat.

– Nu mai mergi? Gata?

– Nu.

– Păi de ce?

– M-am lăsat. M-am cumințit.

– Ce s-a întâmplat?

Zâmbește. Are conștiința curată. Răspunde:

– Soția mea mi-a făcut o fetiță. Are trei ani și jumătate. De-atunci n-am mai fost niciodată.