[P]ărinţii lui Tudor mă aşază la masă de fiecare dată când le întru în casă. Tata a trebuit internat în spital. Tudor a fost acolo ca sprijin, i-a adus ziare, l-a ţinut de vorbă, a avut grijă de el în lipsa mea. Limbă m-a aşteptat în gara din Bacău la 5 dimineaţa ca să mă ducă acasă, cu maşina, la Piatra Neamţ. A devenit tradiţie ca la fiecare sfârşit de an să mergem la domn’ profesor să-i bem vinul, să ne uităm pe poze, să ne amintim. Sportul leagă prietenii ce durează o viaţă.

Din clasa a 5-a până la terminarea liceului am fost cu toţii colegi de şcoală. Domn’ profesor era dirigintele nostru şi de fiecare când venea să verifice dacă lipsim şi găsea mizerie în clasă, ne aştepta iadul la următorul antrenament. De fiecare dată când supăram un profesor, ne aştepta iadul la antrenament. De fiecare dată când rămâneam corigenţi sau chiuleam, nu mai prindeam echipa. Sportul te educă şi te face mai civilizat.

Am ieşit din ţară prima dată în 2002, într-un turneu în Franţa. Eram mici şi proşti, făceam poze la maşini scumpe şi magazine cu bijuterii. Ne cumpăram Pringles şi adidaşi. Au trecut anii, am ieşit din nou din ţară în turnee de încă trei ori. Am vizitat douăsprezece ţări, şapte capitale, sute de oraşe. De fiecare dată ne-am dat seama cât de mult a însemnat abia când am ajuns acasă şi-am început să comparăm şi să folosim comportamentul văzut în vest. Sportul te culturalizează şi îţi deschide mintea.

Prima parte aici.