Top 3 vestiare neobişnuite în care m-am schimbat
[S]ă ne înţelegem. Primul meu vestiar, cel în care mi-am petrecut cei mai buni, utili şi scurţi ani ai carierei de sportiv, avea tavanul atât de jos încât nici atunci când aveam 12 ani şi un metru cincizeci nu reuşeam să trec cu bine săptămâna fără un cucui. De ce? Clubul Sportiv Şcolar Olimpia era […]
[S]ă ne înţelegem. Primul meu vestiar, cel în care mi-am petrecut cei mai buni, utili şi scurţi ani ai carierei de sportiv, avea tavanul atât de jos încât nici atunci când aveam 12 ani şi un metru cincizeci nu reuşeam să trec cu bine săptămâna fără un cucui.
De ce? Clubul Sportiv Şcolar Olimpia era construit sub tribunele stadionului din Piatra Neamţ, iar locul meu din vestiar era undeva sub rândul al şaptelea de scaune.
[P]entru o bună perioadă, am crezut că mai rău de atât nu se poate, că vestiarul nostru mic, răcoros şi întunecat era cel mai cel. Apoi au început deplasările pe la alte cluburi şi sezonul pe care l-am petrecut în liga judeţeană de fotbal.
Iată cam prin ce-am trecut:
Beciul
Nu exagerez deloc. Am coborât undeva la subsol doi, într-o cameră care era luminată ca un tunel de mină. Un singur bec de vreo 30 de waţi, pereţi din piatră, nişte bănci de lemn şi-un scaun pentru antrenor.
Ceauşescu
Să fie 2006, poate 2007, iar meciul printr-un sat din judeţul Neamţ. Terenul de fotbal lângă o şcoală generală. Nu erau vestiare, doar săli de clasă. Ni s-a deschis uşa de la clasă a VI-a C. Înăuntru, o catedră cu faţă de masă urâtă (eu n-am văzut catedră cu faţă de masă frumoasă niciodată, apropos) şi bănci mâzgâlite. Fiecare şi-a ales una şi-a început să se schimbe. Pe perete, un pic strâmb spre stânga, chiar lângă acvila românească, tovarăşul. Nu vă mai povestesc cât de amuzant ni se părea domn’ profesor care ţinea şedinţa tactică fix de sub chipul lui Nicu.
Containerul
Industrial, albastru, fără ferestre, arăta că şi cum tocmai ar fi fost descărcat de pe un vapor. Avantaje şi dezavantaje. A trebuit să ne schimbăm cu uşa deschisă, ca să avem lumină. În schimb, domn’ profesor n-a putut urla la noi pentru că ecoul era aşa puternic încât îl deranja chiar şi pe el. Aşa-i în tenis.
[N]-are rost să mai precizez că n-a intrat în discuţie niciodată o sursă de apă, dacă nu caldă pentru duş, măcar rece pentru băut.
Ştiu că mă citesc şi alţi foşti sportivi, aş vrea să citesc şi câteva comentarii cu alte experienţe de acest gen. Hai, cu curaj, comentaţi.