[A]cum ceva vreme am găsit la second-hand-ul alor mei din Piatra Neamţ o geacă british. (reefer)

Am plăcut-o.

Am probat-o.

Am luat-o.

Am spălat-o.

Am uitat-o la Piatra Neamţ ca un fraier.

Tata a făcut un pustiu de bine şi mi-a adus-o înapoi de curând. Bucurie maximă. Gata, trebuie purtată!

Ieri o inaugurez, dar îi observ hiba în timp ce aşteptam să treacă staţiile în metrou. Un nasture aproape se desprindea.

Oh, mon Dieu, un nasture! Cine naiba mai ştie să coasă?! Parcă mi-a arătat mamaia ceva în copilărie, dar eu n-am fost niciodată adeptul fenomenului. S-a rupt? Se aruncă!

Într-o scurtă pauză de prânz mă întorc acasă. Dau să mă descalţ, pică nasturele. Eh, asta e, mănânc ceva şi apoi încerc să-l cos înapoi. E prea mişto geaca şi vreau s-o mai port.

Trece vremea, se fac cinci minute înainte de ora la care trebuie să plec din nou. Îmi amintesc de el şi iau decizia care urmă să-mi schimbe ziua:

O să cos nasturele pe drum, în taxi.

Şi dă-i, tată, chinuială, să bag amărâta aia de aţă prin ochiul acului. Ba câte-o groapă, ba câte-o frână, ba câte-o curbă. Aveam impresia că taximetrisul făcea mişto de mine şi frâna fix când m-apropiam de reuşită.

Într-un final reuşesc şi încep să cos. Groasă geacă, frăţioare! Greu mai intră acul. Şi dă-i, şi împinge, şi înţeapă-te. Şi pe faţă şi pe dos şi-ncă o dată şi tot aşa vreo 10 minute.

Aşa de bine l-am prins încât s-au legat mai tare şi ceilalți nasturi, de frică!

Ajung la destinaţie satisfăcut cu gândul că ştiu să mă descurc în viaţă. Chiar intru-n discuţie cu şoferul, mândru:

– Eh, aţi mai avut vreodată un client care să-şi coasă nasturele în maşina dumeavoastra? N-aţi avut, fac pariu.

În mintea mea zicându-mi, dă-te de-aici, băƒ, cムn-ai mai văzut tu aşa băƒiet descurcăreț venit în Bucureşti din provincie niciodatăƒ.

Plătesc cursa, mă dau jos şi încep să merg. Atunci mă izbește necruţătoarea soartă şi mă întorc cu picioarele de pământ.

Odată cu nasturele, am cusut şi fucking buzunarul, prieteni.

M-am prefăcut pentru restul zilei că mâna mea dreaptă stă relaxată înăuntru, când, de fapt, eu eram cu pumnul strâns, jenat și stânjenit, doar așa, de suprafață, de ochii lumii.

Cam așa a fost. Lăsați, n-are nimic, voi s-aveți o zi bună!