Martie 2006 – [Pe stânga pentru Ionuț Stancu, cel care l-a înlocuit pe armeanul Karamian. Buga, dribling frumos, nevoit să se întoarcă. Daniel Niculae, în dreapta așteaptă Bădoi. Daniel Niculae, șut de la distanță! Gol! Goooool! Gol Rapidul! Ce șut a prins Daniel Niculae! Ce șut a prins Daniel Niculae! Fabulos!]

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=R3oW2SQIPAg[/youtube]

L-am întâlnit pe Daniel Niculae în platourile Media Pro, în publicul finalei de la Vocea României. N-am putut rata ocazia să-l abordez.

Cum ţi-a influenţat sportul copilăria?

„Copilărie nu prea ai când practici un sport pe care vrei să-l faci de performanță și vrei să termini și ce-ai început cu școala. E greu să mai ai și timp pentru a copilări. Primul loc de unde salvezi timp e joaca, aveam ceva mai mult în vacanța de vară și-n cea de iarnă, însă nici atunci nu renunțam la antrenamente. Era foarte greu.”

[I]n timp ce-mi vorbea, aveam în minte imaginile de la Euro 2008. Meciul cu Italia. Mâna lui Panucci. Penalty. Ce meci bun a făcut România atunci! Ce campionat bun a făcut România atunci! Am fost la un penalty distanță să ieșim dintr-o grupă cu vicecampioana mondială Franța, campioana mondială Italia și următoarea vicecampioană mondială Olanda. Generație ratată, ziceți, hm? Cam dur pentru un singur penalty șutat în portar.

Ce poţi spune despre antrenorii pe care i-ai avut când erai junior? Cum te-au influenţat?

”Am avut mai mulți antrenori, dar nu foarte mulți. Nu mi-am dat seama atunci, dar stabilitatea a contat. Ionuț Andrița. Ionuț Andrița a fost antrenorul meu (n.r. face o scurtă pauză în care dă din cap a recunoștință, probabil nu se mai gândise la el demult, apoi respiră adânc și continuă). Dumitru Moraru a fost primul, dar cu Ionuț Andrița am ajuns până la tineretul Rapidului. O perioadă frumoasă și grea. Au mai fost Teo Codreanu, Puiu Niță, Ionuț Chirilă, iar apoi am făcut pasul către echipa mare.”

Ţi-a clădit copilăria sportivă personalitatea pe care o ai astăzi? Te-a ajutat, indiferent dacă acum ai fi fost sau nu fotbalist?

N-am apucat să termin întrebarea. Când am ajuns la indiferent a început să dea din cap și să repete da.

”Exact! M-a ajutat foarte mult! Foarte mult! M-a ajutat să trec peste perioadele mai puțin frumoase ale vieții, pentru că sportul, mai ales cel de echipă, te călește. Ești într-un anturaj, observi oameni, îi cunoști, realizezi că nu faci totul de unul singur, realizezi că depinzi și de ceilalți și că lucrul în echipă te poate duce spre împlinirea unui vis: performanța.”

Eşti de acord că sportul trebuie să facă parte din copilăria oricui?

”Da, bineînțeles. Bineînțeles! Din păcate, acum, în epoca asta ”modernă” (n.r. – dă ochii peste cap – interpretez asta ca pe niște ghilimele, nu vă supărați, așa-i?), e simplu să-i cumperi unui copil un calculator să nu se dezlipească de un scaun de pe care o să se dea jos pe la 40 de ani, și-atunci cu foarte mare greutate, și la propriu și la figurat.”

[Z]âmbește și așteaptă cu interes următoarea întrebare, semn că îi place să vorbească despre asta. Consider că l-am adus în starea în care poate să-mi răspundă cât mai autentic la următoarea întrebare.

Daniel, de ce crezi că nu merg lucrurile la cluburile noastre când vorbim de copii şi juniori? De ce sunt văzute că nişte poveri economice în loc să fie văzute ca nişte surse de venit şi performanţă?

(oftează) ”Nu știu. Nu pot să înțeleg. Asta este meteahna a fotbalului românesc. (n.r. – face o pauză și se întoarce la fraza dinainte) Asta este cea (n.r. – accentuează) mai mare meteahnă a sportului românesc. Nu se pune accent deloc pe cluburile de copii și juniori și cred că acum, în afară de clasicele centre de la Pitești, Sportul Studențesc sau pe alocuri Dinamo, foarte puțin Rapid și Steaua dintre echipele din București, nu se investește nicăieri.

Au apărut aceste școli de fotbal ale foștilor noștri internaționali: Școala lui Gică Popescu și mai ales acum, în ultima perioadă, unde se fac cele mai mari investiții și unde într-adevăr este un program foarte profesionist din toate punctele de vedere, Academia Gică Hagi, care cred că va deveni principalul motor al echipei naționale. Sper!”

Ce sfătuieşti un părinte care vrea să-şi dea copilul la fotbal, la sport în general?

”În primul rând, să-l dea! Să nu pună presiune din toate punctele de vedere. Să nu-l ducă și să-l aducă cu mașina în fiecare zi de la școală și de la antrenament. Să-l lase să guste și din viață reală deoarece caracterul unui om se clădește din anumite întâmplări. Asta o să-i dea tăria, de exemplu, să nu renunțe când va da de greu prin catonamentele de la munte.”

[A]m oprit înregistrarea și i-am întins mâna. N-ar fi acceptat interviul. I-a refuzat pe cei de la sport.ro chiar acolo, în studiourile Medio Pro, locul unde l-am abordat. N-ar fi acceptat interviul dacă nu i-aș fi spus c-am jucat fotbal și că sunt student la educație fizică.

Mi-a strâns mâna, a plecat, iar după câțiva metri a întors capul spre mine, aruncându-mi o ultimă privire. Îmi place să cred c-a fost ca un semn de mulțumire pentru că nu i-am dat ocazia să răspundă cu importante au fost cele 3 puncte la niște întrebări pe care le-a auzit de sute de ori.

Citește și:

Interviu cu Cristi Chivu – Personalitatea ține de educația pe care o primești de la propriii părinți

Interviu cu Dani Coman – Sunt mândru de ceea ce am realizat în cariera mea