Îmi storc creierii de la începutul anului încoace să scriu un e-book pe care să-l urc, aici, pe blog.

E cel mai aproape lucru de o lucrare de licență la care mă pot gândi.

Să fie despre marketing sportiv românesc, să conțină interviuri cu cele mai mari nume pe care le poți asocia cu sportul din România și câteva studii de caz.

Știți de ce nu l-am lansat încă? Abia am strâns jumătate dintre răspunsuri.

Sportul românesc nu răspunde la e-mail-uri. Aștept și acum, după luni bune de la discuția inițială și acordul părții. Și că tot veni vorba de gimnastică, vă spun că și Octavian Bellu e printre ei.

Cel mai bun exemplu l-am văzut aseară, la Rio, acolo unde Cătălina Ponor era singură. Tot ce-a mai rămas din perioada anilor 70 încoace, atunci când România a început să fie gimnastică, s-a strâns aseară în evoluția Cătălinei din finala de la bârnă.

A fost timidă, ezitantă și frustrată, și a plâns la final, cărând, săraca, întreaga cruce a gimnasticii românești, Dumnezeu s-o ierte, până la locul 8 sub pământ.

Nu e vina ei că sportul românesc nu mai răspunde la e-mail-uri.