M-am bucurat să văd atâtea reacții la statusurile zilnice pe care le-am postat pe Facebook pentru a oferi bilete la Festivalul Enescu. Reacția generală a fost ”habar n-aveam că era concurs”, astfel surpriza la aflarea veștii câștigătoare era și mai mare și mai placută. S-a și scris despre asta pentru că întâmplarea a făcut ca puțini dintre norocoși să fie și bloggeri. M-am ales și cu-n guest post din partea unuia dintre câștigători.

Experimentul a fost mai mult decât reușit.

Guest post de Sebastian Mindroiu

Trebuie sa recunosc, cu riscul de a parea ignorant, ca nu eram un mare fan al Orchestrei Romane de Tineret. Cel putin aceasta era situatia in care ma aflam atunci cand am primit invitatia la concertul lor din data de 23 septembrie 2011, din cadrul Festivalului George Enescu. 

Cea mai tânără orchestră simfonică din România a luat fiinţă la Sinaia în vara anului 2008 , la iniţiativa violoncelistului Marin Cazacu, cu sprijinul Fundaţiei „Prietenii muzicii -Serafim Antropov.” Membrii săi, majoritatea cu vârste cuprinse între 19 şi 26 de ani, sunt selectaţi dintre cei mai buni la nivel naţional.

Totusi, ca un fan declarat al evenimentelor in care se serveste muzica de calitate, am  acceptat imediat invitatia. Mai mult m-a fascinat headliner-ul spectacolului, David Garrett, detinatorul en-titre al titlului Guiness de cel mai rapid violonist din lume si, la prima vedere, o prezenta usor exotica printre rigorile impuse de „eticheta” unui concert de muzica clasica.

Vineri seara, trafic infernal in centrul Bucurestiului. Drumul spre Sala Palatului te introduce intr-o atmosfera de cursa contra cronometru, mai degraba decat intr-o atmosfera proprice contemplatiei. Si totusi, odata ce gasesti locul de parcare, simti ca ai scapat de “ignorantii” care n-au ceva mai bun de facut decat sa inainteze molcom in drumul meu. 

Cativa pasi mai tarziu ma aflam intr-o sala arhiplina. Public colorat, de toate varstele si nationalitatile, dovada a universalitatii muzicii clasice. 

Si iata ca intra in scena, acesti domni si doamne, de o varsta apropiata cu mine intr-un moment in care publicul inca isi cauta inca locurile intr-un zgomot general. In cateva secunde, toate privirele s-au intors catre scena, toate bagajele au fost lasate la intamplare si publicul a aplaudat venirea in scena a tinerilor artisti.

Orchestra Romana de Tineret pastreaza la prima vedere o rigiditate impusa de rigorile stilistice. Fetele ies in evidenta nu doar prin frumusetea lor, dar si prin rochiile lungi, in culori tari, contrastele puternice fiind o declaratie de tinerete si o exuberanta a varstei.

Aproape ca am auzit “zgomotul” produs de bagheta dirijorului Cristian Mandeal atunci cand primele acorduri din Rapsodia nr.1 in la major, op.11, de George Enescu au strabatut sala. Cu riscul asumat de a fi acuzat de nationalism, Rapsodia lui Enescu a fost cea mai buna parte a unui concert ce la mai elogiat pe Beethoven cu al sau „Concert pentru vioara si orchestra” op.61, pe Maurice Ravel si „Pasarea de foc” a lui Igor Stravinski.

Acestea din urma l-au avut ca solist pe David Garrett, care s-a integrat perfect in grupul de tinerei de pe scena, mai ales prin vestimentatia nonconformista: O pereche de jeansi, un tricoul alb cu imprimeuri si un sacou negru, fara coada, fara papion. 

La cei 30 de ani ai sai, David Garrett are deja o cariera impresionanta. German la orgine, el si-a facut prima aparitie pe scena la doar 10 ani, si nu oricum, ci impreuna cu Orchestra Filarmonica din Hamburg. In 1999, David decide sa faca un pas important si sa abandoneze cariera previzibila de violonist clasic, intorcandu-se spre partea teoretica si studiul aprofundat al tehnicii. Astfel, el se muta la New York si se inscrie la faimoasa scoala Julliard, unde studiaza muzicologia si compozitia.

De la terminarea studiilor David Garrett s-a dedicat unui singur scop: introducerea tinerilor in muzica clasica, mai ales prin combinarea acesteia cu pop, rock sau blues.

„Vis-a-vis de combinatiile pe care le aleg intre genuri, ma straduiesc sa ating un nivel de performanta cel putin egal cu cel al operelor clasice. Imi doresc ca atunci cand un alt violonist vede unul din spectacolele mele sa exclame:”E foarte greu! Trebuie sa incerc asta de cateva ori pana imi va iesi!”” David Garrett.

In 2008, David a primit premiul ECHO Classic la categoria „classic without borders”, albumul sau fiind luni intregi in fruntea topurilor de specialitate. In 2010 recidiveaza cu un concert legendar in Berlin, intitulat „Simfoniile rock”, concert ce atrage public de toate varstele si ce combina impresionant muzica din era Barocului pana in zilele noaste, de la Bach la Nirvana intr-o compozitie nemaiintalnita pana atunci.

Demonstratie de virtuozitate si inovatie, show-ul de vineri seara a marcat combinatia perfect de stiluri, reusita la o varsta lacare multi artisti nu viseaza la asa ceva!

In incheierea spectacolului si la cererea evidenta a publicului ce nu se mai oprea din aplauze, David a interpretat solo „Smooth Criminal” ca o dovada a locului 1 oferit de Guiness World Records.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=70EvLqYvJks&ob=av2e[/youtube]

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=2Q0WGQbJbso&feature=related[/youtube]

As putea sa jur ca pentru o secunda m-am gandit sa ma apuc sa invat sa cant la vioara… atat parea de simplu pentru David…

As vrea sa  multumesc lui Carmen de la Traiesc Frumos si lui Toma Nicolau pentru invitatie la aceasta “experienta” inedita si nu in ultimul rand celor de la Rompetrol.