Sfaturi bune la început de an
Credeai că te poți descurca de unul singur? Nu e chiar așa. Există un regulament, există niște pași de urmat, trebuie urmată o cale. Păi da?
Începe încă un an în care dacă nu faci totul și nu ții pasul cu civilizația occidentală ești fraier.
Vreau să-ți ușurez misiunea, nu ești singur pe pământ și dacă ne ajutăm între noi e totul ok.
Ți-am pregătit o listă simplă de… rezoluții, să le zicem. Sfaturi. Task-uri. Chestii de făcut. Știu că nu există o rețetă, că nimic nu se întâmplă dintr-o dată și că nu poți merge la sigur, dar:
Fă-ți un vlog
Cum, nu știai? Prima oară a apărut focul, iar în cei 50 de ani ce-au urmat, planeta a fost împânzită cu experți pirotehniști, toți fascinați de cum se face cald imediat după apariția unei flăcări. Vlogul este Mecca lipsei de ocupație, aerul dintr-o sticlă goală, dar încearcă să fii îngăduitor cu asta, din ce-am auzit eu și Tarantino tot așa a început. I-a fost greu până a învățat să editeze în adobe premiere, dar apoi au început să-l sune Spielberg, Tommy Lee Jones, Depardieu, ăștia, iar cariera lui a țâșnit vertical, practic.
Înscrie-te într-un partid politic
Spun asta convins de faptul că tu ai deja o soluție totală la care nu s-a gândit nimeni încă. Asta e chestia, n-au apucat încă să te asculte și să te lase să-ți pui rotițele în funcțiune, pentru că odată pornit o să dai cu ei de pământ. Până și Becali a ajuns euro-parlamentar, nu poți tu? E meserie de viitor, crede-mă, dacă faci zilnic câte 5 serii de 25 de flotări cu 3 minute pauză între serii, în 25 de ani ajungi la putere.
Plânge-te pe Facebook
Aici vreau să fii foarte atent la mine: Ai fost vreodată la pescuit? Nu? Nu contează. Pentru o combinație reușită, prima oară arunci momeala: ”Vai, ceva e de rău în viața mea, înjur, poate într-o bună zi se rezolvă”. După câteva zeci de secunde începe undița să miște. Apare câte un like, nu merită efortul, dar vine și un comentariu. Încă un comentariu. Al 3-lea comentariu. Lumea empatizează așa de tare încât dintr-una într-alta (așa se scrie) te poți alege cu o conversație în privat care se termină fie cu o căsnicie, fie cu seen. De ambele părți. Ceea ce, dacă stai să te gândești, mai bine faci o singură dată în viață decât zilnic. La pescuit mă refer.
Generalizează
Știi ce-i mai rău decât să generalizezi când scoți cuvinte pe gură? Să aștepți răspunsul la întrebarea asta în textul meu. Dacă ți-a picat netul într-un weekend în care au fost alegeri câștigate de PSD, nu înseamnă că România e de căcat. Dacă n-a avut un taximetrist să-ți dea rest, nu înseamnă că țiganii există. Când ai impresia că lucrurile rele ți se întâmplă doar ție, te invit să cauți pe google cuvântul egocentrist. Îl vei găsi ușor, e undeva între centrul universului și buricul pământului. Generalizează și-o să ai mult succes, o să te poți duce acasă de sărbători, iar între reprizele de maioneză cu smântână o să te poți lauda rudelor mai în vârstă cu job-ul la care superiorii profită de timpul și tinerețea ta. N-am generalizat, nu?
Găsește scuze pentru care să nu te ții de sport și dietă
Hercule era un băiat cu metabolism bun căruia, în copilărie, i-a plăcut să meargă vara la rudele de la țară. Acolo îl ajuta pe bunică-su să care lemne și alerga de 5 ori pe zi până-n sat la târg și înapoi. După ce-a crescut, toate fetele l-au vrut și toți băieții au încercat să-l ia la ping-pong și traforaj-viteză de mii de ani mai târziu încă vorbim de el. Tu nu crezi nici în legende cu semizei, nici în număratul caloriilor, nici în colesterolul care ți se depune pe vasele de sânge, nici în milioanele de oameni care mor de infarct an de an. Tu te duci la alergat de mâine și iei decizia asta în timp ce știi sigur că mai ai ceva salată beouf în frigider. Știu, te-ai duce, dar sport mai intens și obositor ca statul-stresat-pe-scaun-ore-întregi-zilnic nu au ăia la ord clas. Nu uita ca atunci când apare un sportiv român care pierde la televizor să-ți spui scuzele clasice, ambalate în critici și aere de superioritate.
Ascultă sfaturile altora
Nu te grăbi să crezi că te poți baza pe oricine. Nu. Nici vorbă. Stephen Hawking a împlinit 75 de ani, e prea bătrân și vorbește prea rar pentru ritmul tău. Nicușor Dan s-a dat, a zis Mândruță de el pe Facebook. Cine ar mai fi? Ah, Paulo Sorrentino, dar n-ai de unde să știi tu de el, mai ales de când s-a transferat de la Lazio. N-ai vreun coleg din generală? Cineva care lucrează pe-afară? O fostă care-ți răspunde la sms-uri când ești beat? Acolo e adevărata înțelepciune.