Sunt momente în viață în care te înroşeşti jenat și simți cerul cum pică pe tine.

Când trebuie să vorbeşti în public, când faci o confuzie gravă, când te refuză o fată, când te împiedici pe stradă, în fine, cazuri și cazuri.

 

[P]rintre cele mai neplăcute pentru mine se află și situaţia podelei ude.

O știți, cu toţii ați trecut prin asta și-ați mers ca patera roz pe marginea suprafeţei pe care un angajat tocmai a şters-o cu mop-ul îmbibat în domestos.

Eu unul mă înroşesc tot și sunt în stare să ocolesc mult numai ca să scap de stânjeneală.

Parcă-mi și imaginez cum omul ăla care dă cu mop-ul la câţiva metri de mine îşi spune în minte: ia uite-l și pe ăsta, acum și-a găsit să treacă pe aici, am muncit degeaba.

Singura soluţie pe care am găsit-o până acum a fost să-mi cer scuze și să calc atent pe vârfuri, cu pași mari, de gazelă, printr-o parte, lipit de perete dacă se poate. (ca și cum dacă merg pe lângă perete nu murdăresc la fel de tare) Doar pe lângă perete e în regulă să fie un pic de mizerie, nu?

[A]scultaţi aici la mine! Într-o bună zi, un îngrijitor dintr-ăsta care dă cu mopul într-o clădire mare de birouri o să clacheze din cauza corporatistilor care vin cu pantofii lor cu vârf ascuţit și lasă tălpi pe gresie și o să scoată o mitralieră și o să vuiască posturile TV. Deja îmi imaginez ştirea, cu Cătălin Radu Tănase de la față locului, desculț, cel mult în şosete, pe gresia unde omul de serviciu a schimbat mop-ul cu-n AK-47.