Rareori mi-am pus problema restului ce rămâne în farfurie dintr-un motiv simplu cu care poate rezona toată lumea. Ai mei se ţineau de mine până terminam toată mâncarea.

[A]poi au urmat anii în care plecăm dimineaţa la 5:30 de acasă cu-n sendviș cu şuncă şi margarină, la 8 când începeam şcoala aveam deja un antrenament făcut, iar la 13:00, înainte de al doilea antrenament, îl înfulecam din trei guri ca să prind un pic de energie. Ajungeam după-amiaza acasă din nou lihnit, iar problema apetitului scăzut dispărea din nou dintr-un motiv la fel de evident. Așa că nici în restaurante n-am avut problema asta până de curând.

[C]âţi dintre noi se preocupă despre mâncarea ce rămâne în farfurie după ce luăm masa la restaurant? Unilever Food Solutions zice că un milion de tone de deşeuri alimentare vin doar din resturile clienţilor ce iau masa în oraş. Habar n-aveam.

Nu cred că românii ar fi dispuşi în acest moment să plătească o notă mai mare unui restaurant care aruncă resturile într-un mod ecologic, fără să dăuneze mediului, dar nici nu prea-i văd să ceară restul de mâncare la pachet.

La alt mod de ameliorare mă gândesc.

[R]estaurante care să sugereze la fiecare ocazie un Doggybag (un pachet cu restul de mâncare rămas în farfurie), să ofere încontinuu această posibilitate prin instruirea ospătarilor în acest sens, să dispună de un mod practic și igienic prin care să poți lua restul porției acasă. Cum zice şi Hoinaru, ar fi un început bun.

Fie vorba între noi, cum să aruncăm mâncarea, oameni buni? Nu-i păcat?