Psihologie sportivă: Guest post de Flavia Hossu
[F]recvent aud întrebarea: Ce aport are psihologia sportivă în progresul sportiv? Ce rol are un psiholog sportiv? Există percepţia eronată că sportul este doar o chestiune de antrenament fizic, tehnic şi tactic. Adevărul este că nu există niciun sport în care creierul şi mintea noastră să nu participe în această ecuaţie. Mintea şi corpul, […]
[F]recvent aud întrebarea: Ce aport are psihologia sportivă în progresul sportiv? Ce rol are un psiholog sportiv?
Există percepţia eronată că sportul este doar o chestiune de antrenament fizic, tehnic şi tactic.
Adevărul este că nu există niciun sport în care creierul şi mintea noastră să nu participe în această ecuaţie. Mintea şi corpul, mentalul şi fizicul sunt inseparabile.
Obiectivul psihologilor sportivi este să creeze o programă de antrenament mental pentru a îmbunătăţi randamentul sportivilor cât şi a antrenorilor.
Dezvoltarea sportivului este condiţionată de îmbunătăţirea abilităţilor fizice, tehnice, tactice şi psihologice, deci e necesar să existe o pregătire integrală în care toate aceste aspecte să fie prezente.
“Ceea ce mintea îşi imaginează, muşchii pot obține”- acest lucru ne face să înţelegem că muşchii nu pot funcţiona decât dacă creierul ordonă asta. Creierul la fel ca şi oricare alt muşchi trebuie antrenat. Repetiţia mentală sau vizualizarea, focalizarea atenţiei, nivelul de activare, gestionarea emoţiilor sau încrederea în sine, sunt câteva strategii folosite pentru pregătirea mentală a sportivilor profesionişti, semi-profesionişti şi începători.
Acum te vei întreba dacă toţi sportivii profesionişti s-au antrenat şi din punct de vedere mental.
O parte din sportivii de elită şi-au antrenat şi îşi antrenează psihicul, alţii au nativ anumite abilităţi psihologice care şi le valorifică singuri, şi mai există acei sportivi care ajung la un anumit nivel în care sunt foarte buni tehnic, tactic şi fizic, dar că să obţină mai mult e necesar să se antreneze şi mental. În cele mai multe cazuri când vorbim despre sportivii profesionişti, care majoritatea se antrenează în aceeaşi măsur, şi au aceeaşi condiţie fizică, ceea ce face diferenţa atunci când câştigă e mentalul.
Auzim frecvent sportivi oferind interviu după un meci spunând: “Am reuşit să îmi menţin calmul şi să rămân concentrat până la final.” sau “Nu mi-am pierdut încrederea şi am luptat până la finalul meciului.”, etc. Este foarte clar că nu se poate minimaliza importanţa antrenamentului mental.
În cadrul programului general de antrenament şi pregătire a unui sportiv, latura mentală completează cele trei aspecte generate de către antrenor şi preparatorul fizic:componenţa tehnică, tactică şi fizică.
E important să se înţeleagă că un psiholog sportiv nu este un inamic, nu este un adversar şi nicio potenţială ameninţare pentru antrenor sau pentru sportiv. Psihologul este un aliat, care poate deveni un membru valoros al echipei de antrenori, nu ca înlocuitor al unuia dintre membrii staff-ului tehnic, ci ca element suplimentar care poate facilita exprimarea cu succes a celor trei componente enumerate mai sus. El te va ajuta să te cunoşti în profunzime, să conştientizezi cum funcţionează creierul tău şi cum să îl antrenezi pentru a-ţi creşte performanţa sportivă.
========================================================================
Flavia Hossu este absolventă a Facultății Psihologie și Științe ale Educatiei (UBB Cluj) și are un master în psihologie sportivă dobândit la Universitatea Autonomă din Madrid. În prezent profesează în cabinetul particular pe care l-a deschis la Baia Mare.
Ne-am cunoscut pe Facebook, iar ea a acceptat imediat invitația mea de a scrie aici un insight despre această componentă sportivă rar utilizată în România, deși una care poate face diferența dintre o performanță mediocră și o medalie.
Recomand cu tărie aportul unui psiholog către sportivi de orice nivel.