Dezvoltare personală: Povestește-mi despre ultima oară când ai dat greș
Îmi amintesc penalty-ul pe care urma să-l execut în finala unui turneu de juniori. Îmi tremurau mâinile în timp ce-mi așezam mingea pe punct, poarta se vedea al naibii de mică, portarul lor avea câteva brațe în plus, dintr-o dată. Îmi amintesc prima oportunitate a unui discurs public. Eram înspăimântat de-a dreptul, numai gândul unui […]
Îmi amintesc penalty-ul pe care urma să-l execut în finala unui turneu de juniori. Îmi tremurau mâinile în timp ce-mi așezam mingea pe punct, poarta se vedea al naibii de mică, portarul lor avea câteva brațe în plus, dintr-o dată.
Îmi amintesc prima oportunitate a unui discurs public. Eram înspăimântat de-a dreptul, numai gândul unui brain freeze sau a unei greșeli gramaticale mă făcea să transpir și să-mi uit instant toate ideile aliniate pe foaia mototolită din palmă.
Îmi amintesc telefonul pe care i l-am dat tatăl lui meu, spunându-i că nu mai vreau o carieră de sportiv.
Mi-a fost atât de frică să sar din avion, cu parașuta, încât în secundele dinaintea căderii m-am ținut cu toată forța mea de marginea ușii. Dar am sărit.
Am dat greș de multe ori, mi-e frică constant de anumite lucruri din viața mea, de refuzuri și planuri eșuate, dar n-o să le pot folosi niciodată ca scuză. You gotta move on, man!
Consider dezvoltarea personală atribut cheie în dezvoltarea oricărui profesionist și vreau să vă îndemn înainte.
Pe 13 mai, la Impact Hub, are loc conferința Fears & Failures. Evenimentul este moderat de Oana Marinescu, director de comunicare al Festivalului ”George Enescu”. Invitații speciali sunt:
- Maia Morgenstern – Actriță și Director al Teatrului de Stat Evreiesc
- Gabriela Szabo – Campioană olimpică atletism și fost Ministru al Ministerului de Tineret și Sport
- Valeriu Nicolae – Secretar de Stat, Ministerul Muncii
- Ovidiu Toader – Antreprenor și Public Speaker
Vreau să trimit acolo doi pasionați de dezvoltare personală, aștept în comentarii fricile și eșecurile voastre cele mai mari. Eu vă mulțumesc acum, iar voi, peste ani, o să vă mulțumiți singuri.
Alexandra Cilliota
Mie imi e uneori teama ca nu am toate resursele interioare pentru a face fata perioadelor dificile, cu start-up-ul meu. Uneori, am senzatia ca sunt pe nisipuri miscatoare: acum e bine, maine nu sunt clienti si ciclul se reia, in forma asta. M-as bucura sa particip la eveniment, tema si invitatii sunt exact ce am eu nevoie.
Emil Calinescu
In general ma consider un om curajos, daca ma intrebi ep mine nu as putea zice ceva de care mi-e frica.
Doar ca atunci cand am fost pus sa vorbesc in public, de fiecare m-am pierdut. Fie vreau sa vorbesc repede, fara sa respir, si la un moment dat raman fara aer, fie pur si simplu ma pierd. Vreau sa dau un raspuns, dar nu pot sa-l dau. Nu iese nimic din gura mea.
Iti dau, totusi, un contra-exemplu. De noroc as zice.
Anul 2008. Admitere la master. Am dat admitere la 2 mastere, sa aleg ulterior la care sa raman. Admiterea insemna sustinerea unui eseu in fata unei comisii.
Dimineata un master, seara cel de-al doilea.
Dupa ce ies pe la 11 si ceva de la admiterea de dimineata, astept alti cativa colegi si mergem sa mancam. Era o pizzerie fix langa facultate.
La pizza, bineinteles, merge si bere. Altfel nu intra la mine. Beau 3 beri, apoi sunt oprit de o colega: Emil, ai alta admitere. Cum sa mai bei?
A reusit sa ma convinga.
Iau apoi tic-tac sa nu miros si intru la a doua admitere. Acolo m-am contrazis non-stop cu seful comisiei. Niciun fel de emotie, desi era printre cei mai duri profi din facultate.
Am luat la ambele, insa la al doilea master, pe care l-am si urmat, am fost al 7lea.
Stiu ca vorbisem cu un alt profesor, sa-l intreb daca stie ceva, la care acesta imi zice: „domn profesor te stie drept singurul care l-ai contrazis CU ARGUMENTE, restul taceau si ascultau”.
Atunci am constientizat ca am, cumva, o problema. Nu am mai aplicat metoda alcoolului, desi, la dracu, a functionat!
Mi-e teama sa vorbesc in public, recunosc.
Madalina
Frica cea mai mare a fost sa ma apuc de condus dupa 5 ani in care fusesem „pieton profesionist”.
Tin minte ca la inceput cum il prindeam liber pe colegul meu, psihoterapeut de meserie, uns cu toate alifiile, il rugam sa ma ajute sa imi inving aceasta teama.
De fiecare data imi spunea acelasi lucru: ai incredere in tine! Daca ai luat carnetul, cineva specializat a avut incredere in tine! Si eu am!
Dupa multe discutii, intr-o dimineata mi-am luat inima in dinti si am plecat la serviciu cu masina personala. Usor, usor mi-am recapatat increderea in mine.
Acum recunosc ca nu imi mai vine sa ma despart de ea.
Un singur lucru am invatat: pentru a putea creste, atat personal, cat si profesional, trebuie sa ne luam inima in dinti si sa iesim din zona de confort.
Vlad
Cea mai mare frica: sa nu imi dezamagesc mama.
Cel mai mare esec: ca nu am spus „te iubesc” cand trebuia.
Acum fricile mele constante sunt mai putin semnificative. Dupa ce am inteles ca le raportez la ceva, au devenit mai suportabile. Totalitatea lor se exprima prin teama de a nu lasa nimic in urma mea. Nu ma refer la nume sau alte premii. Ma refer la a lasa ceva care e in folosul comunitatii, a tuturor oamenilor. Telul nostru ar trebui sa fie continua dezvoltare a umanitatii prin contributiile fiecaruia.