[B]ancă. Agenție de cartier, atât de mică încât n-ai putea să păstrezi distanța de discreție între cel de la ghișeu și tine decât dacă ai rămâne afară, în fața ușii.

Mă glisez pe lângă coada de trei persoane și scot buletinul. Un cuplu cochet la vârstă a treia aștepta cuminte, cu cele mai bune haine, să stea de vorbă cu un consultant. Imediat cum acesta se eliberează, îi invită la birou. Se ridică de pe scaunele de așteptare și merg împreună, eu mă așez în locul unuia dintre ei și aștept.

Se deschide ușa de la intrare.

Trec secunde bune până când văd vârful unui baston din aluminiu, învelit în cauciuc negru. Apoi, pe rând, își fac intrarea un cuplu de sacoșe pline, venite din piață, o pereche de blugi uzați, strâmți la bază, de pe vremea părinților noștri, o canadiană crem cu fermoar, toate completând un bătrân cocoșat, slăbit, cu păr scurt și alb, care abia mergea. Zâmbea încontinuu.

– Sărut mânușițele, domnișoară! i-a zis ghiseitei din apropiere, ridicându-și capul din poziția obișnuită, una îndreptată spre sol din cauza cifozei. Tânărul de la celălalt ghișeu l-a observat, s-a ridicat și în drum spre copiatorul de unde avea să xeroxeze un buletin i-a strâns mâna:

– Bună ziua! Ce faceți?

Bătrânul nu i-a răspuns. A dat din cap a aprobare, lăsându-mi de înțeles că răspunsul lui a fost nu vrei să știi.

Și-a continuat lentul drum prin agenție până la consultantul care intrase demult în discuție cu acel cuplu de pensionari. A scos buletinul și a îndrăznit umil să întrerupă conversația celor trei. Consultatul s-a ridicat, i-a luat buletinul și l-a întrebat:

– Douăzeci și doi parcă era, nu?

A dat din nou din cap și a întins mâna în care consultantul i-a așezat o cheie cu breloc galben. Douăzeci și doi.

S-a întors spre ieșire, la fel de încet, cu bagajele care-l incomodau și cu bastonul cu care orice bătrân se înfrățește ca să treacă puntea.

Înainte să iasă și-a îndreptat din nou spatele, s-a întors către angajații băncii zâmbind, făcând un gest discret de salut cu mâna în care ținea cheia. Consultantul le-a șoptit ceva celor doi pensionari, iar aceștia s-au întors în scaune să-l vadă, ea zicând admirativ: Foarte bine, bravo!

Mi-a venit rândul la ghișeu, iar când mi-am întors privirea către ieșire, am văzut bătrânul făcând un lucru incredibil.

Afară, în fața băncii, acesta folosea cheia douăzeci și doi ca să deschidă lacătul unei biciclete iVelo. Și-a pus cumpărăturile în coș, s-a urcat încet pe șa și-a plecat ca-ntr-o altă tinerețe.