Magia din Parcul Carol -The Mission
Și-a fost încă o noapte în care vibe-ul te izbea încă de la intrarea în parcul Carol. Te făcea să mărești pasul, să vrei să ajungi mai repede la arene și să te infiltrezi în mulțime. E altă energie acolo la Arenele Romane, poate că și arhitectura locului transmite ceva, un thrill special, dar de fiecare […]
Și-a fost încă o noapte în care vibe-ul te izbea încă de la intrarea în parcul Carol. Te făcea să mărești pasul, să vrei să ajungi mai repede la arene și să te infiltrezi în mulțime.
E altă energie acolo la Arenele Romane, poate că și arhitectura locului transmite ceva, un thrill special, dar de fiecare dată face să pară că ești la locul potrivit ca să te poți bucura de cumulul de senzații.
A fost The Mission cu Loco Dice, dacă aveți răbdare un minut o să se simtă puțin puțin de tot din vibe și pe clip-ul ăsta, deși nu se compară cu trăirile live.
Eu, norocos din fire, am fost privilegiat, am stat în zona de backstage de unde mulțimea se vede ca-n poza de mai sus. Oameni frumoși și energici, set-urile puse de DJi au reușit să nu lase timpi morți, la un moment dat mă uitam în jur și toate canapelele și scaunele erau goale, toată lumea era în picioare și dansa.
Cei doi cititori ai blogului (Raluca și Teo) care au mers la The Mission din partea Heineken au fost de negăsit, probabil erau prin mulțime, n-am apucat să-mi onorez promisiunea de a face o fotografie împreună, da-s convins că s-au distrat pentru că mi-au lăicuit postarea de a doua zi pe subiectul ăsta.
Ne reauzim pe acest subiect la începutul lui septembrie, atunci The Mission revine la Arenele Romane cu alte nume importante: Mark Schultz și Ferry Corsten, tot cu Heineken la cârmă.