Lucrurile merg spre bine
[V]ă povestesc pe scurt despre câteva inițiative și proiecte despre care e destul să știți că există. Chiar și-așa vă vor să fiți de acord cu ce-am spus în titlu. Blogul Studenților UNEFS – Mai puțin de o săptămână de la lansarea unui site drag mie pe care își vor lăsa amprentele colegii mei, studenții […]
[V]ă povestesc pe scurt despre câteva inițiative și proiecte despre care e destul să știți că există. Chiar și-așa vă vor să fiți de acord cu ce-am spus în titlu.
Blogul Studenților UNEFS – Mai puțin de o săptămână de la lansarea unui site drag mie pe care își vor lăsa amprentele colegii mei, studenții de la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport. Subiectele vor fi amicale și serioase în același timp, comunitatea este mai mult decât prezentă, stați cu ochii pe ei, sunt gata de scris.
Jurnal de Olimpiadă – Naționala României de Polo este calificată la Olimpiadă. Flanco s-a oferit să le dea tablete de ultimă generație, iar lotul s-a angajat să povestească step-by-step tot ce fac acolo. Pagina special creată de Facebook stă ca dovadă. Eu am dat like și aștept detaliile de culise. Aceste momente sunt cele mai frumoase în viața unui sportiv.
Swimathon – Un proiect desfășurat la Iași cu o idee simplă. Înotul ca formă de strângere de fonduri. Avem o cauză, căutăm sponsori care să doneze o sumă fixă pentru fiecare lungime de bazin înotată. Luăm câțiva înotători și strângem banii. Cam așa sună ideea, primul Swimathon e în curând, cu detalii aici.
Sărituri cu schiurile la Râșnov – Este prima competiție internațională de acest gen organizată în România. Participă nume mari ca Thomas Morgenstern sau Robert Kranjec, iar de organizare se ocupat Federația Română de Schi-Biatlon și OMV. Pe 9 iunie România intră în calendarul internațional al competițiilor unui sport atât de îndrăgit.