Aveam undeva la 16 ani și jucam fotbal pentru echipa secundă a Ceahlăului din Piatra Neamț, în Liga a 3-a. O zi normală, mă pregăteam de antrenament prin vestiar.

Intră secundul:

– Băieți, găsim locuri libere în vestiar pentru trei colegi noi?

Pe ușă apar Narcis Răducan, Constantin Schumacher și Florin Iordache, fotbaliști de națională pe care-i știam de la televizor. Am înlemnit.

La Narcis n-am cum să uit niciodată modestia cu care m-a tratat în toată perioada în care am fost colegi. Îmi amintesc cum l-a sunat pe medicul echipei naționale pentru mine când am avut nevoie, dar mai ales seriozitatea cu care își trata meseria și rigurozitatea cu care se antrena, deși era în ultimii ani ai carierei de jucător. Am rămas prieteni.

Toma: Am flash-uri din copilăria sportivă, din ce în ce mai rare pe măsură ce trec anii. Primele zile la fotbal, emoțiile, dorința de joacă, energia interminabilă. Povestește-mi care este prima ta amintire legată de fotbal.

Narcis: Prima mea zi de fotbal e de neuitat. 18 februarie ’84. Am plecat după ore de la școala 10 din Focșani, aproape toți băieții din clasă, hotărâți să ne înscriem la fotbal. Așa am început aventura, sub îndrumarea lui Nicolae Petrea, un mare antrenor de copii. După câteva zile, am rămas singurul din clasă să-i reprezint la Unirea Focșani. Am facut pe bitum primul antrenament și aveam tenișii Drăgășani rupți în talpă.

2. Pentru mine tata a fost catalizatorul începuturilor mele în fotbal. Venea la toate meciurile, discutam mult despre fotbal acasă și ne uitam împreună la ce se transmitea la TV. Care a fost relația ta cu părinții vis-a-vis de fotbal și cum îmbinai sportul cu școala?

Asa s-a întamplat și la mine. Tatăl meu a practicat, la nivel de amator, box, handbal, fotbal, atletism. Un tip căruia îi plăcea sportul. Așchia n-a sărit departe de trunchi. Mi-a placut tenisul de masă, atletismul, dar mai mult ca orice mingea, fotbalul. Tatăl meu era și arbitrul turneelor nostre dintre cartiere. Fuma un pachet de țigări pe meci. Era așa echidistant că se bucurau și adversarii de imparțialitatea lui. Sora mea era pe margine cu bidonul de apă rece. Mama, în schimb, avea grijă să țin un nivel bun de învățătură. N-am fost niciodată între premianți, dar am venit mereu în nivelul următor valoric al clasei.

3. Dacă la început e totul o joacă, vine apoi un moment în care realizezi că sunt multe sacrificii pe care trebuie să le faci pentru a avea o carieră de sportiv de performanță. Apar responsabilități, restricții, momente dificile. La ce vârstă ai realizat că o să faci o carieră din fotbal, ce simțeai și cum se derulau lucrurile atunci în viața ta?

Așa este. La început e joacă și vise mari. Apoi începi să conștientizezi ce presupune cariera de fotbalist. Același traseu am parcurs. Am început promițător, între 9-13 ani am câștigat 13 diplome (golgheter sau cel mai tehnic jucător) din 13 turnee. Multe dintre ele în zona Moldovei, cu Unirea Focșani le-am câștigat. Am culminat cu careul de ași pe țară la minifotbal. (unde am luat o cupă și un tort imens pentru titlul de cel mai de perspectivă jucător pe țară – în ’87 cred) Frenezia a continuat în următorii 3 ani. Am făcut parte din Centrele Olimpice Tg. Mureș și București. (’88-’91)

Apoi, deodată, am realizat că încă sunt departe de fotbalul mare și am stagnat cam un an. Luptam și cu tentația de a fi un copil normal. Sâmbătă erau petreceri de liceeni și eu având joc duminică, refuzăm invitațiile. Dar am simțit că sacrificiile nu-s de prisos.

După un an de frământări, probabil căpătând forță în picioare, a început explozia. La 17 ani eram golgheter la juniori. Mă remarca Costel Orac și mă promova la echipa mare la Unirea, iar în 6 luni prindeam naționala României U21, apoi ajungeam la Steaua în iarna 94′, la 19 ani.

După pregătirea de iarnă la Forban, debutez împrumutat la Progresul. (alături de Olăroiu, Luțu, Miu, Falub, Bolohan) Urmează promovarea în liga 1 cu Selena Bacău, fiind golgeterul seriei și apoi afirmarea totală, pasul în Champions League cu Steaua în toamna lui ’95 la 21 ani neîmpliniți.

4. Psihologii sportivi lipsesc cu desăvârșire din anturajele echipelor românești. Există pragul acela dintre juniorat și seniorat în care mare parte dintre jucători se pierd și nu mai au alternative. Au fost momente în care te-ai gândit să renunți? Ai trăit cazuri în care foști colegi dintre ai tăi, deși talentați, nu au reușit să continue? Ce soluții ar fi pentru aceste situații?

În primul rând aș accentua o statistică la nivel mondial, care spune că, dintre 1000 de copii care se apucă de fotbal, 10 vor semna un contract de profesionist și doar 3 vor juca la nivel de cupe europene sau națională. 0,3% e un procent extrem de dur și asta trebuie să știe și părinții celor mici.

Beneficiile sportului sunt fantastice, dar până la 14-15 ani să nu pună presiune, iar școala să fie o prioritate. Așa cum ți-am povestit, între 16-17 ani și pentru mine drumul spre victorie părea blocat.

Ambiția, căldura familiei și Dumnezeu vor ajuta tânărul jucător să treacă de perioada critică. De asemenea, un om pentru pregătirea mentală ajută dacă antrenorul nu are această calitate.

5. Datorită fotbalului am plâns de fericire pentru prima oară în viața mea. Un sentiment unic. Spune-mi cele mai frumoase trei momente ale carierei tale de jucător, situații în care ai simțit că toată munca îți este răsplătită.

Debutul cu Unirea într-un meci amical internațional în ’93. Debutul în Champions League cu Steaua, victoria cu Glasgow 1-0 în ’95. Debutul la U21 în ’93 și cel de la naționala mare, România – Georgia în Cipru, în ‘2000, sub comanda lui Jenei.

6. După ce te-ai retras ai rămas în management sportiv, un alt domeniu adiacent care duce foarte mare lipsă de profesioniști. Cum vezi situația generală a administratorilor români din sport și cum se pot îmbunătăți lucrurile?

Da, îmi place foarte mult management-ul sportiv. Situația e simplă. E adevărat, ce-i simplu nu-i neapărat ușor. Adică trebuie voință la nivel de acționariat, infrastructură și manager cu școală, expertiză și independență decizională.

7. Ce urmează pe plan profesional pentru tine și la ce să se aștepte oamenii care te urmăresc de la blogul personal pe care l-ai lansat?

Voi continua colaborarea cu Digi Sport ca analist, voi finaliza doctoratul la UNEFS pe management sportiv și îmi pun mari speranțe în blogul personal pe care-l voi actualiza permanent pentru o comunicare directă și pe toate căile cu fanii fotbalului. Îmi doresc, printre altele, să-i introduc în viața nevăzută a fotbalului, cu toate particularitățile sale.

=================================================

Narcis, îți mulțumesc pentru prietenia pe care mi-ai oferit-o necondiționat în perioada în care am avut onoarea să te am coleg de echipă și pentru inspirația pe care mi-ai dat-o legată de cum poate arăta caracterul unui om bun.