Interviu cu Horia Tecău -Părinții să nu se lase intimidați de costurile mari ale tenisului
Am avut onoarea să discut cu Horia Tecău despre copilăria sportului de performanță, școală, adolescență, plus câteva sfaturi către părinții copiilor pasionați de tenis.
Treizeci și cinci de titluri în întreaga carieră. Opt finale de Wimbledon, Australian Open și US Open jucate la dublu, dintre care a câștigat trei.
Numărul 1 mondial la dublu la finalul anului 2015.
O medalie de argint obținută la Olimpiada din 2016 alături de Florin Mergea, prietenul și partenerul său de dublu încă din copilărie.
=============================================
Am oportunitatea să-l cunosc pe Horia la unul dintre antrenamentele pe care le face pe terenurile de la Stejarii CC.
Îi povestesc despre blogul meu și acceptă imediat să dialogăm câteva minute pentru interviul de mai jos.
Toma: Povestește-mi despre prima ta amintire legată de tenis.
Horia: Drumurile spre terenul de tenis, împreună cu fratele meu mai mare. Plecam de acasă pe jos, făceam fix 9 minute până la teren, asta îmi aduc aminte. Și ne jucam mult.
Țin minte că era plăcerea aia de a ne întâlni cu ceilalți colegi, inventam tot felul de jocuri între noi și asta o făceam pe lângă orele de antrenament.
Când ești copil vrei să te joci mai mult, nu ești atât de concentrat/disciplinat la antrenament. Chiar în zilele libere, în weekend-uri, când nu aveam antrenamente, mergeam noi, singuri, la terenurile de tenis, că știam că antrenorul nu e acolo și putem juca noi între noi tot felul de jocuri.
T: Părinții tăi ce ziceau? Cum îmbinai toată treaba cu școala?
H: Mama, care era mai atentă pe partea asta cu școala, nu mă lăsa să merg la tenis dacă nu eram cu lecțiile la zi și dacă n-aveam note bune.
Tata, care a făcut și el sport de performanță și școală în paralel, știa că poți să le faci pe amândouă. Tot timpul ne-au încurajat și împins să le facem pe amândouă.
Dar pentru asta trebuiau ei să organizeze mai bine cu timpul. ”OK, acum mergem la școală, facem lecțiile, dup-aia îl ducem la tenis, dup-aia iar facem lecții.” Era un efort mai mare, dar ne-au zis: ”Dacă vreți să faceți și sport pe lângă școală, cam asta trebuie făcut. Depinde de voi. Vreți să mergeți la tenis? OK, atunci mai mult efort în program.”
T: Cam când a fost momentul când ai realizat că e mai mult decât o joacă și că urmează să faci o meserie din asta?
H: Cam pe la 13-14 ani, deja când am ajuns să am rezultate și internaționale.
OK, ești bun la grupa ta de vârstă pe plan național, dar nu-ți dai seama unde te situezi pe plan internațional.
Deja la 13-14 ani am început să jucăm turnee internaționale și am reușit să câștigăm și acolo. Vorbesc la plural pentru că jucam în dublu cu Florin Mergea atunci. Am ieșit campioni europeni la 14 ani.
Și atunci zici: ”Stai puțin, că eu sunt bun și pe plan internațional și aș putea să fac o carieră din asta.”
Toți marii jucători au trecut prin aceleași etape. Când mergi la turneele astea internaționale vezi pe-acolo scris: Edberg câștigător în optzeci și nu-știu-cât, Federer câștigător. Tot așa au mers și ei și atunci zici: ”Dacă ei au reușit, aș putea și eu.” și atunci începi să te gândești la o carieră. Dar până atunci era mai mult o joacă, o competiție mai mult națională.
T: Spune-mi un sacrificiu pe care l-ai făcut în perioada adolescenței ca să-ți urmezi cariera.
H: Timpul, clar. Nu mai poți merge la multe dintre activitățile care-s plăcute pentru copii. Tabere, onomastici, mers la film, la fotbal și alte activități pe care le făceai în grup și sunt distractive când ești tânăr.
Timpul tău se duce către antrenament. Dar și acolo trebuie să iei o decizie: ”Ce-mi doresc mai mult? Vreau să fac performanță în sport sau vreau să mă distrez?” Iar dacă vrei să le faci pe amândouă trebuie să ai un echilibru bun.
T: Ce-ai putea să le spui acum unor părinți care au copii și-i dau la tenis? Ce-ar trebui să știe legat de resurse și/sau stare de spirit?
H: În primul rând să trateze totul ca pe o joacă și ca pe o experiență din care copilul lor poate învăța mult, poate crește și se dezvolta într-un mediu sănătos. Să o vadă ca pe o investiție în partea asta de educație.
Dacă este talentat și lucrurile se leagă în așa fel încât să fie bun la grupa lui de vârstă și să-și dorească să facă o carieră din asta, atunci să-l încurajeze. Dar să nu o vadă ca pe o carieră de la început, de la 7-8-10 ani, când copilul are nevoie de o joacă, de un mod în care poate crește.
Iar când ajunge în acel punct când vrea să facă o carieră să nu se lase intimidați de costurile mari ale sportului.
Am avut multe exemple în jurul meu de copii talentați care și-au dorit să joace și mereu au găsit resurse, indiferent dacă nu le aveau ei acasă, dar mereu au găsit un antrenor dispus să îi antreneze fără să le ia niciun ban sau un sponsor din lumea noastră, a tenisului.
Sunt mulți oameni de afaceri sau oameni înstăriți care joacă tenis la un nivel de amatori și care ar ajuta oricând ar vedea un copil talentat care nu are posibilitatea. Numai să-și dorească să joace.
Un copil talentat, un copil bun care-și dorește mult să facă tenis poate găsi sponsorizările necesare ca să continue și să nu renunțe.