În ultimele luni am tot dat exemple de persoane active, ambalate în povești sau interviuri pe care le-ați putut citi aici. Am lăsat ce-i mai bun și aproape de sufletul meu la final, așa că astăzi am stat de vorbă (pe Facebook chat, cum altfel) cu nimeni altul decât taică-miu.

Pentru cine a avut ocazia (ca sa nu zic ghinionul) să-l cunoască, seniorul meu are o reputație de jovialitate ieșită din comun. De multe ori m-am întrebat de unde i se trage, iar singura concluzie logică și modestă la care am ajuns este legată de existența celor doi fii extraordinari de extraordinari pe care-i are (mai ales cel mic).

Abia a împlinit 60 de ani, unii îl cunosc ca Valentin Nicolau, alții ca nea Vali, dar la mine în telefon e trecut simplu: Tata.

1. Care este meseria ta de bază şi cum s-a derulat cariera ta profesională de la ieşirea din băncile facultăţii şi până astăzi?

Inginer electronist, absolvent în 1980, Iași, până in 83. Întreținere calculatoare la IIRUC (întreprinderea pt. întreținerea și repararea utilajului de calcul) București, fil. Piatra Neamț, pct. de lucru Săvinești. În 1983 am fost numit șef filială.

În 1992 m-am privatizat, și pe lângă meseria de bază, am vrut sa dau viață talentului mamei mele, am cumpărat un spațiu și am înființat o patiserie/cofetărie cu care am funcționat până în 1999.

Învins de sistem, și financiar și birocratic, am renunțat la patiserie și am trecut la afaceri cu SH, cu care mă ocup și în prezent. N-am mai profesat în meseria de bază, din cauză că tehnica avansa cu mult mai repede decât puteam eu asimila și am renunțat. Am mai avut o tentativă de a mă întoarce în manageriat și în 97, am dat examen pentru ocuparea unui post de director, am câștigat concursul, dar a intervenit politicul și l-au scos câștigător pe omul lor.

2. Cum ai reuşit să rămâi activ de-a lungul anilor şi cât/cum te-au influenţat problemele de sănătate?

Tinerețea și varietatea problemelor apărute te țin în priză. Nici nu știu când am împlinit 50 de ani. Când apar problemele de sănătate, prima dată le neglijezi, ți se pare că ești puternic, și le duci pe picioare. Doar atunci când se agravează, faci un pas înapoi doar până când te simți mai bine, apoi o iei de la capăt. Se pare că sufletul nu îmbătrânește în același ritm cu corpul. 

Am avut avantajul de a fi un director tânăr. E foarte important, ca manager, să știi să delegi din atribuții oamenilor potriviți, mai ales când problemele de sănătate nu te lasă să-i desfășori forțele.

3. Cu ce îţi umpli timpul şi cum rămâi conectat la social/cotidian?

Eu am fost mereu un tip sociabil, am o memorie bună a bancurilor și le spun cu haz, am știut întotdeauna să-mi cultiv prieteniile, mă simt ca peștele în apă in anturaj și în colectiv, am știut să las loc de bună ziua peste tot unde am fost. Am avut încredere în oameni (și nu întotdeauna am știut sa aleg oameni potriviți) și sunt un interlocutor plăcut. Sunt activ pe Facebook, și am hobby-uri. Joc bridge de peste 40 de ani, și acum particip activ la clubul din oraș (Piatra Neamț) și la competiții în țară.

Este un joc care face să gândești rapid și să iei decizia bună într-un timp cât se poate de scurt, îngăduie socializare cu diverși oameni din toate colțurile țării. În anii 82-83, puțin înainte de a fi interzis, pe o plajă din Mamaia se strânseseră aproape 1000 de oameni care se cunoșteau între ei. Socializarea era fantastică.

4. Cum crezi că pot fi integrate cât mai bine persoanele de 55+ în sistemul de muncă şi care ar fi factorii de luat în considerare?

Există o mentalitate păguboasă printre angajatorii din România. (Ce să fac eu cu moșu’ sau baba aia?!) Statul încurajează angajatorii care angajează oameni de peste 45 ani, seriozitatea și frica de a nu pierde locul de muncă îi fac mai conștiincioși, mai devotați. Nemaivorbind de experiență și de faptul că-i pot învăța pe cei tineri. Stii și tu că cine n-are un bătrân să și-l cumpere.

La mentalitate trebuie umblat! Media de vârstă a crescut, individul de rând poate fi activ mai multă vreme, aș da ca exemplu țăranul român, o categorie socială care merită studiată pentru rigurozitatea și tactul cu care-și rezolvă sarcinile zilnice.

5. Ce îi sfătuieşti pe angajatorii românii legat de această categorie socială?

Angajatorii ar trebui să se uite la om și mai puțin în buletin, la utilitatea pretendentului și nu la scurtimea fustei. La compatibilități și nu la relații.

Ca manager, există două feluri de probleme. Cele care se pot rezolva și cele care nu se pot rezolva. Problemele care nu se pot rezolva nu merită bătaie de cap, fiindcă nu se pot rezolva. Pe cele care se pot rezolva, le împărțim iarăși în două categorii:

Care se rezolvă de la sine și care nu se rezolvă de la sine. Alea care se rezolvă de la sine, iarăși, nu merită bătaie imediată de cap. Ele se rezolvă de la sine.

Problemele care nu se rezolvă de la sine sunt și ele de două feluri. Probleme care pot fi delegate și probleme care nu pot fi delegate. Cele care pot fi delegate trebuie atribuite oamenilor potriviți, iar celelalte îți revin ție.

Problemele care nu pot fi delegate, n-o să-ți vină să crezi, sunt și ele de două feluri. Cele pe care trebuie să le rezolvi personal și cele care se rezolvă prin putere colectivă. Dacă în a 2-a situație se adună grupul și se iau deciziile, problemele pe care trebuie să le rezolvi personal sunt și ele de două feluri: care pot fi amânate și care nu pot fi amânate.

Când îți faci agenda zilnică la cafeaua de dimineață, din marele mănunchi cu probleme de rezolvat, după prioritizare, poți rămâne cu câteva, cele mai urgente și importante, mai ales dacă aplici teoria de mai sus. Trebuie luate pe rând, altfel o să te simți mereu mai încărcat decât poți duce.

Acum, desigur, trebuie să fii un manager foarte bun, dar și aici putem împărți în trei categorii:

1. Managerul dictator – veșnic nemulțumit
2. Managerul participativ – se implică peste tot, e foarte ocupat și se diluează
3. Managerul leader – în adevăratul sens al cuvântului – își recunoaște și repară greșelile, își ajută și felicită angajații (îi ține motivați) și se implică activ în viața angajaților lui

Ca și concluzie, lumea trebuie să știe că spiritul activ nu se pensionează niciodată.

Închei prin a publica o poezie pe care tata a scris-o la puțină vreme după tragedia #colectiv și vă îndemn, din nou, să mergeți înainte.

Eu plâng. Ca toată lumea românescă,
De neputință, durere și destin,
A celor morți, în foc și chin,
În vinerea cea plină de venin,
Cu toată ființa mea cea omenească!

Eu plâng. Ca toată lumea românescă,
De deznădejde, tristețe, și răscoală,
A celor vii, furați, și trași pe sfoară,
Cu revoluții, legi, și vorbe de ocară.
De ce-i poporul ăsta dator să tot plătească?

Eu plâng. Ca toată lumea românească,
De ani pierduți in căutări deșarte,
Speranțe prăbușite, plecari în noapte,
Promisiuni, vorbe goale, fără fapte.
Nu se mai poate! Eu spun ca toată şleahta să cunoască;

Eu nu mai plâng. Ca toată lumea românească.
Am plâns destul un sfert de veac,
Mă doare rău, și-s mânios și am și-un leac,
La casa de nebuni, și-n pușcării am să vă bag,
Și n-are voie nimeni să cârctească.

Eu vă acuz! Ca toată lumea românească,
Că ați știut dintotdeauna ce-i bine pentru toți,
Cum trebuia lăsată țara la nepoți,
Dar voi, ați jefuit-o, legitimând pe hoți,
Perverși, puși doar să ne prostească!

Eu vă oblig. Ca toată lumea românească.
Plecați! Cu constituția de iorgoveni,
Și luați cu voi și gașca de oligofreni,
PSD-iști, UNPR-iști, PNL-iști și tăriceni
Și toată adunatura cea porcească!

Eu mă bucur! Ca toată lumea românească.
Că v-a venit de hac pulimea,
A cărei forță o luați în râs, și culmea
Cei tineri, ce stiu că asta-i vremea,
Să dea foc la coșmelie și la casa nebunească!

Eu sper. Ca toată lumea românească,
Că tot ce-a fost n-a fost în van
Că va rodi, în timp, și-al nostru ram
Si vom reface, veșnic neam,
În bătătura strămoșească!

• Proiectul „Fii activ la orice vârstă!” este implementat de ANOFM în parteneriat cu Rusu & Borţun Consultanţă şi SYSTEM & NETWORK SOLUTIONS, şi este finanțat prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013