[L]-am întâlnit pe Dani Coman pentru acest interviu pe 4 martie, în cadrul evenimentului de lansare al noului aparat de ras Gillette Fusion ProGlide. Foarte multă lume prezentă. Am stat de vorbă 7-8 minute, timp în care Dani n-a lăsat mimica feței să arate vreun sentiment, dar a compensat prin cuvintele sale.

M-a surprins deschiderea pe care a avut-o față de întrebările mele. În timp ce editam interviul (cu câteva ore înainte să-l public) prin minte îmi treceau titlurile știrilor din ultimele zile, cele referitoare la grupul de suporteri care l-au înjurat și la reacția sa. Oare ce i-au spus de s-a ajuns aici? (Suporteri e mult zis, dacă n-ați văzut încă banner-ul împotriva lui de la meciul contra Ceahlăului, vă rog s-o faceți. E primul banner scris greșit gramatical pe care-l văd)

Copil fiind, te-ai apucat de fotbal. Când a intervenit, pe lângă pasiunea pentru sport, obligaţia de a te antrena regulat?

[A]m început fotbalul într-un cadru organizat la vârsta de 8 ani, la CSȘ Aripi. După un an și jumătate am mers la FC Argeș. Cred că atunci s-a întâmplat, când am ajuns la FC Argeș. Am întâlnit acolo un antrenor extraordinar: domnul profesor Mihai Ianovschi.

Am avut o grupă de excepție din care făceau parte Adrian Mutu, Adrian Neaga și alți jucători mult mai talentați decât noi, dar care, din păcate, nu au avut posibilitatea să joace la un nivel mai înalt.

Eu am rămas cu amintiri plăcute din perioada junioratului. Normal că existau multe neajunsuri. Terenurile erau foarte proaste, nu aveam echipament, nu aveam mingi. De aceea, când eram copil, am zis că dacă vreodată Dumnezeu mă va ajuta și voi avea posibilități financiare să investesc în propria școală de fotbal, o voi face.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a oferit această posibilitate, că mi-a oferit sănătatea de care aveam nevoie, că mi-a oferit, întotdeauna, după fiecare accidentare pe care am suferit-o, tăria de caracter și puterea să revin.

Sunt mândru de ceea ce am realizat cu școala mea de fotbal. Sunt mândru de ceea ce am realizat în cariera mea. Important e ca, de acum încolo, să fiu sănătos și să-mi pot duce la bun sfârșit obiectivele pe care le am, atât ca fotbalist, cât și ca investitor într-o școală de fotbal.

Ce te-a învăţat profesorul Mihai Ianovschi pe lângă tot ce ţine de fotbal?

[N]e spunea aproape în fiecare săptămână că viaţa la echipele de seniori este ca o junglă şi să ne pregătim bine, pentru că senioratul este mult mai dur decât perioada de la juniori. Mi-am dat seama acum mulţi ani în urmă că *oftează* avea perfectă dreptate. Nu se compară antrenamentele pe care le faci, modul în care te pregăteşti cu ceea ce se întâmplă la seniori, mai ales dacă lupţi pentru obiective măreţe.

Cum împăcai fotbalul cu şcoala?

Până în clasa a 8-a am fost printre primii copii din clasă. După clasa a 8-a au început cantonamentele, au început turneele, meciurile foarte multe şi, practic, am început să neglijez şcoala, dar întotdeauna mi-a plăcut să fac din fiecare câte ceva, cât se poate de bine.

Eu cred că m-am descurcat, atât la şcoală, cât şi în fotbal. Normal că se putea şi mai bine, dar nu trebuie să-l mânii pe Dumnezeu şi trebuie să mă mulţumesc cu ceea ce am.

Părinţii tăi ce părere avut de faptul că ai ales sportul de performanţă?

[P]ărinţii mei m-au încurajat întotdeauna, mai ales în momentele grele, când reveneam după o accidentare şi medicii îmi spuneau că va fi foarte greu să revin. Tata m-a susținut întotdeauna, mă ducea mereu la antrenamente.

Nu am fost o familie care să excelăm, să avem bani prea mulţi, dar ţin minte că de fiecare dată când aveam un turneu sau meciuri prin altă parte, făceau sacrificii, se împrumutau de bani ca să-mi ofere mie tot ceea ce îmi doream şi tot ceea ce aveam nevoie la momentul respectiv. Aveam nevoie de mănuşi, aveam nevoie de ghete, aveam nevoie de treninguri. Sunt convins că fără ei n-aş fi reuşit niciodată să ajung la nivelul la care sunt.

De ce trebuie ca orice copil să-şi înceapă viaţa cu sport?

În primul rând pentru că te maturizezi mult mai repede. Îţi oferă mult mai multă sănătate. Îţi dai seama de greutăţile vieţii prin sport. Mi-aş dori ca fiecare copil să aibă posibilitatea să facă un anumit sport, indiferent că este fotbal sau altul.

Ai fi fost altă persoană astă dacă nu exista sportul în viaţa ta?

Probabil că da. Nu ştiu şi nu m-am gândit niciodată ce-aş fi făcut dacă nu jucăm fotbal. Fotbalul este viaţa mea, fac fotbal de la vârsta de 8 ani şi sunt convins că şi după ce voi încheia activitatea de jucător de fotbal voi rămâne la fel.

Eşti unul dintre puţinii jucători care fac investiţii la copii şi juniori, deşi cu toţii am trecut prin momente grele în perioada junioratului şi cu toţii ştim cât de dificil este. De ce crezi că nu fac mai mulţi ceea ce faci tu?

[N]u ştiu şi nici nu vreau să discut despre asta. Fiecare îşi trăieşte viaţa aşa cum îşi doreşte şi cum crede de cuviinţă că este mai bine pentru el. Fiecare face investiţiile despre care simte că îi conferă un viitor mai bun. Eu mi-aş dori fiecare jucător să se gândească să ajute fotbalul, pentru că şi fotbalul ne-a ajutat pe noi şi ne-a oferit multe facilităţi şi posibilitatea să vedem o lume întreagă.

Ce urmează pentru şcoala ta de fotbal?

Eu doresc foarte mult să ajut copiii din Piteşti să crească într-un mediu cât mai bun, să îi ajut să fie cât mai sănătoşi. Îmi doresc foarte mult să fac şi performanţă pentru că oraşul Piteşti merită o echipă în prima ligă, merită o echipă care să se lupte cu marile echipe ale ţării. Întotdeauna, pentru mine, FC Argeş va fi echipa de suflet, la care am cunoscut adevăratul fotbal, la care m-am maturizat. FC Argeş este şi va fi mereu în inima mea.

sursă foto

Citește și:

Interviu cu Cristi Chivu – Personalitatea ține de educația pe care o primești de la propriii părinți
Interviu cu Daniel Niculae – Timp pentru a copilări