Interviu cu Cristi Chivu -Personalitatea ţine de educaţia pe care o primeşti de la propriii părinţi
Acum câteva săptămâni am găsit o înregistrare integrală a meciului România – Italia de la Euro 2008, campionatul în care, vezi Doamne, generaţia actuală s-a ratat definitiv. Am făcut o captură de un minut a unei faze ofensive începută cu recuperare lângă careul nostru şi terminată cu şut de Mutu. Număraţi pasele şi numărul de […]
Acum câteva săptămâni am găsit o înregistrare integrală a meciului România – Italia de la Euro 2008, campionatul în care, vezi Doamne, generaţia actuală s-a ratat definitiv.
Am făcut o captură de un minut a unei faze ofensive începută cu recuperare lângă careul nostru şi terminată cu şut de Mutu. Număraţi pasele şi numărul de atingeri. De fapt, vă zic eu. 13 pase, dintre care 6 din prima atingere.
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=saPs9UcQCV8[/youtube]
Chivu a jucat mijlocaş la închidere. Unele dintre cele mai bune meciuri făcute de el pentru naţională, a măturat tot ce-a prins în zonă şi-a ţinut steagul sus cum a ştiut el mai bine.
Cum era când erai copil şi te-ai apucat de fotbal?
Frumos pentru că exista plăcere. Greu pentru că nu existau condiţii, dar când eşti copil cred că nu te gândeşti la asta, nu îţi imaginezi ce înseamnă un centru de copii şi juniori, nu te gândeşti ce vrei să faci pe viitor, cum e prin alte părţi. (oftează) Există plăcerea şi cred că asta era cel mai important atunci.
Ce-mi poţi spune despre antrenorii tăi din acea perioadă?
Am avut mai mulţi. Până la 10 ani am avut un antrenor, apoi a venit altul pentru că primul a plecat, iar la 14 ani m-am mutat la altă echipă. De la ei am învăţat foarte multe, de la toţi cu care am colaborat am învăţat câte ceva, chiar şi acum continui să învăţ lucruri. Doar aşa, practicând, exersând, poţi fi mai bun, poţi face lucruri mai bune.
Şi-au pus amprenta asupra personalităţii tale şi-n afara terenului?
Nu. (hotărât, dând din cap a negare) Cred că personalitatea ţine de educaţia pe care o primeşti de la propriii părinţi.
Gândindu-mă la faptul că el a fost căpitanul echipei Ajax Amsterdam încă de la vârstă de 20 de ani, încerc să-mi dau seama de măreţia caracterului său.
S-o luăm un pic metodic: Ce fel de om trebuie să fii ca la 20 de ani să ai parte de respectul şi încrederea unui colectiv cu atâta istorie în spate încât o carte n-ar fi destul?
Ce fel de om trebuie să fii că un club mamut să te lase pe tine să oferi fanionul după ce arbitrul învârte moneda?
Banderola de căpitan nu ţine numai de valoarea jucătorului. Messi nu e căpitan nici la Barcelona, nici la naţională. Banderola de căpitan se dă celui pe care te bazezi să încaseze criticile colectivului, să audă primul vuietul tribunei când se iese de la vestiare, să fie primul care ia cartonaş galben ca să întoarcă o intrare nesimţită asupra unui camarad.
Banderola de căpitan o poartă cel care se ridică primul de pe banca din vestiar după ședința de la pauză, atunci când echipa e condusă.
De ce crezi că în România nu se pune preţ pe cluburile de copii şi juniori?
Pentru că nu există bani, în primul rând. Pentru că cei care investesc se duc să investească direct în echipele mari. De acolo vin rezultatele, de acolo vin bani cu uşurinţă sau foarte repede, dacă vrei, ceea ce e un concept greşit. Atunci când creşti proprii jucători există şi posibiltatea că aceştia să ajungă să joace la prima echipă şi există şi posibilitatea, în cazul în care sunt talentaţi, să-I vinzi mai departe.
Consideri că orice copilărie ar trebui să înceapă cu sport?
Orice copil trebuie să facă sport. Indiferent de sportul pe care-l practică și care-i place.
Ce i-ai spune unui părinte care vrea să-şi dea copilul la fotbal sau la sport, în general?
Că trebuie neapărat (râde) să-și dea copilul la sport pentru că sportul te învață foarte multe lucruri, începând de la disciplină, de la reguli pe care trebuie să le respecte despre ceea ce înseamnă principii de viață, până la cum să te comporți într-un colectiv, în societate, practic lucruri care sunt utile și-n viața de zi cu zi.
Cu ce rămân eu după ce Cristi Chivu lasă ghetele deoparte? Cu imaginea lui de copil bucurat când i-a dat gol Angliei fără să vrea. Cu imaginea lui urlând imnul României la meciurile de la Euro 2008. Cu speranța c-o să rămână în văzul tuturor mulți ani de-acum înainte, pentru că avem multe de învățat de la el.
Am primit tricoul acesta, neanunțat, la câteva săptămâni după ce i-am luat interviul, printr-o cunoștință comună. Ce alte comentarii să mai fac?
Citește și:
Interviu cu Daniel Niculae – Timp pentru a copilări
Interviu cu Dani Coman – Sunt mândru de ceea ce am realizat în cariera mea
Andreea
O incantare sa citesc aceste randuri…Frumos scris, Toma!
Madalin Blidaru
In fotbalul romanesc. Ba nu, in sportul romanesc si in alte domenii este nevoie de mult mai multe astfel de caractere.