Bianca este născută la Constanța în 1995 și oficiază de la centru peste 50 de meciuri de fotbal pe an.

M-a arbitrat acum ceva vreme într-un meci de Liga a 4-a Ilfov. În contextul în care era înconjurată de 22 de bărbați cu foarte puțin oxigen la nivelul creierului, nu s-a pierdut în fața niciunui afront.

A greșit de câteva ori. Au greșit și jucătorii, dar per total meciul a curs bine până la final, fără incidente grave, fără viciere de rezultat.

M-am împrietenit cu ea pe Facebook cu gândul c-o să scap de un cartonaș galben data viitoare, iar de curând am observat că a arbitrat Finala Cupei Franței la fotbal feminin.

E ceva, nu?

1. Cum a apărut această pasiune în viața ta și ce te-a inspirat?

B: Am mai spus asta și mă repet: este o moștenire de familie. Cred ca a fost transmis genetic. Am crescut cu Legile Jocului în locul cărților de povești. Am avut mereu această pasiune, doar că mi-a luat ceva până să îmi dau seama cum să o definesc.

Tata este fost arbitru de Liga I, în prezent observator de arbitri și a avut o contribuție majoră în definirea ei prin cursurile de arbitri organizate cu copii la Constanța.

A început ca o joacă și s-a transformat într-o ambiție uriașă de a realiza ceva în viață de care să fiu
mândră.

2. Ce îți amintești de la primul meci oficial de seniori pe care l-ai arbitrat și care au fost cele mai mari provocări?

B: A însemnat îndeplinirea unui vis. Pe lângă emoțiile normale ale unui copil de 16 ani dinaintea unui meci, am simțit o mare bucurie. Să conduc un joc oficial de seniori era un țel în momentul în care m-am apucat de arbitraj.

Între timp a devenit o obișnuință iar țelul este altul.

Fiecare meci era o provocare la începutul activității de arbitru. Încercam să mă impun în așa-zisa lume a bărbaților.

3. Care este atitudinea generală pe care jucătorii români o au vis-a-vis de un arbitru de sex feminin și unde crezi c-ar trebui s-apară îmbunătățirile?

B: Nu am simțit niciodată un motiv ascuns în spatele cuvintelor sau gesturilor jucătorilor, chiar daca eram pregatită pentru așa ceva. Am abordat mereu astfel de incidente cu o atitudine pozitivă și relaxată.

Dacă răspunzi la atacuri sau joci rolul victimei, atacurile vor deveni mai puternice. Am făcut totul corect, slăbind astfel forța oponenților.

Sper ca meciurile arbitrate de sexul feminin să fie o normalitate, dar drumul spre normalitate nu va fi însă ușor de parcurs, într-o lume a fotbalului dominată încă de prejudecăți și stereotipuri.

4. Povestește-mi cum a apărut oportunitatea de a arbitra în Franța și care sunt marile diferențe dintre cele două culturi fotbalistice?

Am obținut o bursă Erasmus+ la Nisa în anul II de facultate. Nu puteam renunța la activitatea de arbitraj și am depus un CV și alte documente care să ateste activitatea mea din Romania, la ”District de la Cote D’Azur”.

M-au primit, dar fără să îmi recunoască nivelul la care arbitram în Romania. A trebuit să o iau de la zero. Am susținut examen teoretic promovând cu notă maximă și am început să arbitrez jocuri de copii.

Diferenta este ca ei își doresc performanță fara a ține cont de sex, naționalitate etc.

Esti bun? Demonstrezi? Te promovează! Am demonstrat că am experiență, voință, ambiție, am urcat treaptă cu treaptă mai repede decât m-aș fi așteptat ajungând astăzi să fiu arbitru de ligă.

5. Cum a fost experiența arbitrării unei finale de Cupă și ce-ai simțit de-a lungul experienței?

B: Să poți arbitra o finală de Cupă este o ambiție a oricărui arbitru, femeie sau bărbat. Am muncit mulți ani pentru acest scop și am depășit multe obstacole. De asta sunt foarte fericită pentru încrederea pe care comisia de arbitraj a avut-o în mine, ceea ce demonstrează că și în arbitraj, performanța e cea care contează.

În Franța este delegat să arbitreze finala Cupei arbitrul cu cele mai bune rezultate în acel an competițional. Este un
fel de premiu, iar eu l-am obținut!

6. Ce părere ai despre arbitrajul video (VAR) din perspectiva unui arbitru?

B: Am citit păreri pro și contra despre acest sistem. Eu nu mi-am făcut totuși o părere, dar consider că pentru a putea evalua competențele cuiva care trebuie să-și asume
responsabilități și să urmărească tot ce se întamplă pe teren, trebuie să fie lăsat să ia decizii în dinamica jocului, fără influențe.

Aceasta este frumusețea jocului de fotbal, că
are o anumită dinamică.

Oprit la fiecare fază controversată pentru a fi studiată se pierde această dinamică și frumusețea jocului în sine.

Greseli de arbitraj au fost și vor fi în continuare atâta timp cât această activitate va fi făcută de oameni, iar arbitrii sunt și ei oameni la rândul lor.

7. Ce urmează în cariera ta și ce sfătuiești o tânără care-și dorește să intre în această lume
așa-zisă a bărbaților?

B: Vreau sa ajung la cel mai înalt nivel, să demonstrez tot ce pot! Sunt conștientă că pentru asta este nevoie de multă muncă, ambiție și perseverență, dar sunt dispusă la orice
sacrificiu.

În general nu îmi place să dau sfaturi pot doar să le spun părerea mea în ceea ce privește această activitate.

Contează foarte mult psihicul, încrederea în tine, cât şi plăcerea de a arbitra. Nu trebuie să fie o corvoadă, dacă ţi-ai ales asta, însemană că îţi place, că face parte din viaţa
ta. Trebuie sa gândești mereu pozitiv. Te poți forma ca om.