[P]e scurt, ce s-a întâmplat în dubla Vaslui – Inter din playoff-ul Europa League. În meciul tur de la Piatra Neamţ, FC Vaslui a pierdut cu 2-0 şi a hotărât să plece la Milano ca mielul la tăiat, menajând patru jucători de bază.

În prima repriză de la Milano, gazdele rămân în 10 oameni şi FC Vaslui deschide scorul din penalty. Teoretic, încă un gol al moldovenilor ar fi dus manşa în prelungiri. Contrar cursului firesc al jocului, Inter a egalat. FC Vaslui a revenit la câteva minute după cu 2-1 şi cu încă un gol s-ar fi calificat în grupe.

În prelungirile meciului, Inter, în 10 oameni şi cu mulţi jucători menajaţi, a egalat din nou.

Acum, despre ce vreau eu să vorbesc: Mentalitatea românească la nivel general.

[S]ă ne înţelegem: Din punct de vedere fotbalistic şi administrativ decizia staff-ului Vasluiului a fost bună. Puse faţă în faţă cele două echipe sunt în ligi diferite, era clar că Inter are prima opţiune şi că într-o seară normală n-am fi avut aproape nicio şansă. Vasluienii au judecat corect, era greu de crezut că pauza ne va găsi cu-n om în plus de teren şi cu 1-0.

Soarta a ţinut să ne mai pedepsească o data pentru că suntem mici şi neînsemnaţi şi ne-a arătat morcovul. Pe un drum drept, asfaltat şi fără gropi, ne-am împiedicat ca fraierii şi n-am reuşit nici măcar să ne ţinem după el, darămite să-l prindem. Greşeli nefortate, ca-n tenis.

A doua repriză a meciului a fost la îndemâna noastră. Inter trăgea de timp, se apăra chitic şi o zbughea pe contraatac, în timp ce antrenorul lor transpira pe sub costumul scump, iar Şumudică retrăia momentele din casino: să moară mama, de ce-am luat roşu şi nu negru.

[F]inalul meciului ne-a găsit presand cu-n Sânmărtean sictirit c-a fost deranjat de pe bancă şi introdus cu 30 de minute înainte de final, cu-n Marius Niculae care probabil fierbea ştiind că nu-şi putea ajuta colegii, nefiind nici măcar pe foaia de joc, şi cu-n Straton între buturi care transmitea orice numai concentrare nu, rânjind după fiecare intervenţie.

Mentalitatea noastră mică, obişnuită cu regretele şi consecinţele eşecului după asumarea unor riscuri de multe ori nesăbuite, ne-a făcut să alegem mereu răul mai mic şi să anulăm orice şansă a bunului mare.

Când îţi propui limita de sus, ai o şansă la limita de sus pe care o poţi fructifica sau nu. Când îţi propui un obiectiv mediu îţi anulezi şansa la măreţie.

E ca şi cum ai juca la loto ca să nimereşti patru numere din şase fără să-ţi foloseşti toate cele şase opţiuni, ci doar patru, pentru că de atâtea ai tu nevoie.

Un american, un englez sau un neamţ n-ar fi gândit aşa şi şi-ar fi jucat şansa până la capăt, astfel evitând să ajungă într-o situaţie similară cu cea de la Milano, acolo unde Vasluiului i dat voie să joace, dar s-a găsit în faţa unui cadou pe care nu se aştepta să-l primească.

La calitatea jocului arătată de-a lungul ultimului an, cu primul 11 în teren, în contextul de aseară, am fi putut vorbi de-un FC Vaslui în grupele Europa League. Păţăşti!.

foto: GSP