– Unde mergi, Marine? La cârciumă?
– La stadion, e duminică, joacă Zmeii. E „decât” fotbal azi, nu-i cârciumă, zise el în timp ce-şi umplea buzunarul de la piept cu seminţe de floarea soarelui.

Tot satul e la „stadion”, ca-ntr-un film medieval în care bărbaţi unul şi unul îşi pupă copiii pentru ultima dată şi ies să-şi apere recoltele în faţa rebelilor. „Stadionul” e de fapt o pajişte cu două porţi de fotbal legate prin tuşe, turnate cu făină albă, atât de drepte încât orice arhitect ar fi invidios. Seminţele şi vorbele dulci pentru rudele feminine de gradul I ţin locul săbiilor şi scuturilor. Strategia e ca o plimbare prin parc, cunoscută din tată-n fiu, mai presus ca orice religie: Focul la ei!

În poartă, brutarul Petru. Macină aluatul cu mâinile aşa de bine încât mingea n-o să-i pună nicio problemă. Plus că reflexele i-au rămas bune de acum câţiva ani, atunci când soacra a încercat să-l altoiască peste frunte cu o cârjă, iar el s-a ferit blocând cu podul palmei şi astfel salvându-şi tetiera în ultima clipă de la aşa-zisul cucui.

Continuarea pe liternet.ro