Vă vorbește un pieton. N-am permis de conducere încă. Iau în calcul posibilitatea obținerii lui.

[A]m o problemă cu alți pietoni când vine vorba de trecutul străzii. Lăsăm la o parte faptul că în București nimeni nu ia în serios semaforul. Poate să fie și mama lui roșu, că dacă nu vine vreo mașină, se trece. Toată lumea face asta. Chiar și eu, în condițiile în care, acasă, la Piatra Neamț, am luat amendă pentru că am trecut pe roșu la o zebră de-o singură bandă pe o stradă pe unde trec maxim 4 mașini într-o oră.

Pietonii de peste tot, nu numai din capitală, au impresia că trecerea le dă dreptul să calce în stradă oricând prin acel loc, indiferent de câte mașini  gonesc stânga-dreapta.

[D]ragi prieteni, mie mi-e rușine să trec strada când zona e aglomerată. Mă simt vinovat că se face coloană de mașini numai ca să traversez eu dintr-o parte în cealaltă.

Îmi imaginez cinșpe picioare drepte care calcă frâna şi cinșpe mâini drepte care bagă înapoi în viteza întâi. Pun capul în pământ și trec repede, cu mâinile pe lângă corp, ca un copil care a fost trimis la culcare la el în cameră. Sunt singurul?

Mă strecor abia când trecerea mea face mașinile care vin, cel mult, să încetinească.

Dacă tot grupul de oameni e deja în a doua jumătate a străzii, iar eu vin întârziat de pe trotuar, mă opresc și stau acolo cuminte până când mașinile care au oprit la zebră trec.

Uneori chiar mă prefac că n-am de gând să trec deloc, mă uit în telefon sau undeva în spate, spre vreo clădire, numai ca să nu-i dau primului şofer din coloană ocazia să-mi facă semn cu mâna să trec.

Dacă vine, cumva, vreun autobuz sau tramvai, nu calc în trecere nici să mă bați. Cum ar fi să aștepte 80 de oameni dintr-un autobuz-saună vara în București să traversez eu strada?

Asta nu înțeleg. De ce puneți piciorul în stradă indiferent de numărul de mașini care vin? Toată lumea se grăbește, dar chiar n-avem răbdare zece secunde până când se eliberează un pic? Poate văd eu situația diferit? Ziceți și voi ceva.