Dezvoltare personală: Timp de joacă
[W]eekend-ul acesta am trăit una dintre cele mai interstelaro-spirituale experiențe de gaming din istoria mea, care începe abia prin 1999, cu Pentium-ul 1 de 166Mhz, 2 MB de RAM și monitor cu tub. O să fiți surprinși, dar n-a fost implicată niciun fel de tehnologie ultra modernă, ci un simplu joc de societate, ambalat într-o cutie de […]
O să fiți surprinși, dar n-a fost implicată niciun fel de tehnologie ultra modernă, ci un simplu joc de societate, ambalat într-o cutie de carton cu multe piese.
Mama și tata, ambii 60 de ani în vârstă, consumatori înrăiți de jocuri deștepte, de la clasicul Solitaire până la bridge-ul pe care-l practică, uneori, chiar la nivel profesionist, mergând, prin țară, pe la turnee despre care niciunul dintre noi nu știe că există, au descoperit Coloniștii din Catan.
E un joc relativ nou, aș putea spune al generației noastre, pe care l-am jucat de multe ori, cu mulți prieteni, înclusiv la Bloggers Lan Party, dar niciodată alături de părinții mei.
Greu de explicat și povestit cum au fost cele 10-12 runde de joc:
- tata și-a pus ochelarii și a citit regulamentul și almanahul cap-coadă (cine face asta?!), a dat vina pe zar și a insistat să jucăm din nou, deși pierduse de 6 ori la rând
- mama a negociat, a ales culoarea galbenă și nu a folosit soldați aproape deloc, numind primul oraș construit ”Iași”
- spicul a fost numit ”pai”, argila era ”cărămidă” sau ”lut”
- vă las pe voi să ghiciți cărei piese i se spunea ANAF
Știu că vi se pare că părinții îmbătrânesc și nu mai au răbdare de prostiile noastre, dar încercați să-i mai scoateți la joacă din când în când. Veți descoperi niște copii mai tineri ca voi, care abia așteaptă să petreacă timp în familie.