Dragi părinți români de pretutindeni, vreau să vă spun o mică poveste:

Cu câteva ore înaintea zilei mele de naștere, 15 noiembrie, ziua dinaintea alegerilor prezidențiale care au ținut majoritatea românilor interesați de viitorul lor cu inima-n gât, mi-am schimbat fotografia de profil de pe Facebook cu cea de mai jos, cea în care port tricoul meu norocos, și am cerut un kadou.

Era ultimul efort pe care-l puteam face în așa-zisa campanie electorală online de gherilă pe care, fiecare dintre noi, am încercat s-o ducem împotriva unei Românii pe care nu și-o dorește nimeni din generația mea.

Mi-am petrecut aniversarea sâmbătă, făcând ce-mi place, alături de prieteni (pe timp de zi) și alături de familie, pentru aniversare (pe timp de noapte), cu promisiunea că, a 2-a zi, facem o cruce mare, mergem la vot și apoi așteptăm deznodământul.

Duminică, pe 16 noiembrie, m-am trezit târziu, cam cu o oră înainte de întrevederea din secția de votare și m-am grăbit la duș.

Țineam neapărat să port tricoul norocos, așa că l-am scos din coșul de rufe și l-am spălat de mână, în chiuvetă. Am pierdut 5 minute cu asta și încă 15 încercând să-l usuc cu-n feon. Zi importantă, ce să mai, spiritul civic mă transformase de o luasem razna.

N-am reușit să-l usuc la timp, evident, așa că am renunțat la idee și-am plecat.

Am votat, apoi am ieșit la masă într-un local unde toate televizoarele erau date pe posturile de știri. Se făcuse ora 20:00.

Țineam legătura prin telefon cu toți cunoscuții de la care știam că pot afla ceva exit-poll-uri, iar cu 15-30 de minute înainte de ora 21:00 m-am grăbit înapoi, încât rezultatele (care păreau optimiste) să mă prindă la TV-ul de acasă și să să pot înjura sau sări de bucurie în voie.

După cum bine știți, la ora 21:00 a dat gol România.

N-am auzit așa urale între blocurile gri din Tineretului niciodată. Sunam pe toată lumea și toată lumea mă suna înapoi, Twitter și Facebook zbârnâiau, oamenii ieșeau în stradă. Klaus rămânea neamț și nu ne zicea mare lucru, dar Ponta era de nevăzut.

Cum veneam după două nopți grele de tot în care mă odihnisem, în total, 5 ore, am adormit. Știu, să-mi fie rușine, dar am adormit în fața televizorului, cu telecomanda în mână.

M-am trezit ca ars pe la 23 și ceva, în timp ce pe TV rulau imagini cu Iohannis făcând baie de mulțime la Universitate. Aveam președinte nou.

Decizia de a merge imediat în Piața Universitații nu mi-a luat mult. În același timp, pe un umeraș agățat deasupra caloriferului, am observat o un lucru:

Se uscase tricoul.

===========================================================================

Sunt născut în 1989. Am împlinit 25 de ani anul acesta, odată cu libertatea noastră. Fac parte din generația internet, atât eu, cât și un număr mare de tineri care a început să conteze ca masă. Suntem activi, avem inițiativă și viziune, spirit civic și coloană vertebrală.

S-a văzut asta pe 16 noiembrie și se va vedea și mai mult în anii ce vor urma.

Știu despre revoluție ce tata a ținut să-mi povestească în detaliu și ce-am sorbit cu interes din presă și de pe internet, an de an, și știu cu siguranță că e de datoria noastră să nu uităm ce prețioasă e libertatea, ce valori aduce cu sine și cum nu trebuie niciodată pierdută.

Ne-ați educat bine, părinți ai generației de sacrificiu. Vă mulțumim și n-o să uităm asta niciodată.

http://instagram.com/p/venqoMlZJ1/?modal=true