[N]-am ratat niciodată un penalty într-un meci oficial. Mi s-a dat șansa să fiu cel care execută ani la rând și n-am ratat niciodată.

La antrenamente, în schimb, eram printre primii care ieșeau din tombolă. Ratam aiurea, nu reușeam să mă aduc în zonă, să fiu în starea care trebuie.

E adevărat ce se zice, să știți. Dacă ești în zonă, portarul nu contează. Dacă te concentrezi suficient și ești destul de stăpân pe mintea și picioarele tale, execuția e imparabilă. Așa că da, un penalty nu se apără, ci se ratează.

Când ești pus față în față cu un astfel de moment, ajungi să-ți pui la îndoială cele mai elementare noțiuni din fotbal. Îți trec prin cap întrebări pe care n-ar îndrăzni să ți le pună nici măcar un om care e la prima întâlnire cu acest sport. Poarta se micșorează, te gândești că poți aluneca, ai traiectorii în minte, unele se termină cu gol, altele cu un portar care urlă descătușând bucurie, ți se pare că orice șut poate fi parat.

E o luptă, pe de o parte te scuturi de îndoială, pe cealaltă te năvălește necredința, e o luptă ca-n niciun alt sport. Nu se compară nici omologul din handbal, unde goluri curg la jumătate de minut, nici aruncările libere din baschet, nici cu transfomarea de la rugby unde vântul îți strică planurile. Un sportiv înțelege emoția asta, e unică, e un thrill pe care nu-l poți lua din altă parte.

[A]jungem și la execuțiile ”scăriță”. O nesăbuință. O capodoperă. Un mesaj puternic dacă vine din partea cui trebuie. Uitați-vă la episoadele istoriei în care s-au încercat boltele astea. Chip shot, vorba inventatorilor. Zidane a încercat una în finală de campionat mondial, Mutu sfidează astfel de fiecare dată când are ocazia, Pirlo, poate cel mai cerebral și elegant jucător al generației sale, l-a culcat pe Hart așa anul trecut. Așa a venit transferului lui Mutu la Inter, citiți.

E o dovadă că fotbalul îți cere încontinuu, oricât de mare ai fi, să inventezi ceva nou, dacă nu pentru cei care se uită, atunci pentru tine, ca muritor în căutarea gloriei.

Cine-l critică pe Gicu Grozav după execuția de aseară e încuiat. Da, a costat echipa două puncte, dar dacă trăiești fotbal știi ce vorbesc. Grozav a vrut o rundă în ring cu zeii, a pierdut, dar sunt convins că nu s-a săturat și că va mai încerca. Va ajunge mare pentru că îndrăznește.

Dacă mi-ar fi fost coleg de echipă, (sau elev) l-aș fi blestemat în gând și încurajat cu voce tare.

Așa rămâi în istorie, cu măreție, nu cu pragmatism. Asta, bineînțeles, în cazul în care vrei să rămâi în istorie.