[M]i-am amintit de nea Mircea. Ce om bun. Să vă povestesc:

Eram puștan și mă antrenam de zor pentru visul meu: fotbalist. Mă trezeam devreme, uneori chiar și 4:30 ca să ajung la antrenamentul programat la 6:00, înainte de școala de la 8:00. Treaba dracului.

Ca să salvez timp și să pot dormi mai mult, foloseam o mare parte din bănuții primiți zilnic de la ai mei pentru transport. Stadionul era relativ departe, iar pe lângă ghiozdanul cu caiete, purtam în spate și o geantă cu echipament.

Mai exact, în fiecare dimineață, în parcarea din fața blocului meu din Piatra Neamț, într-un Logan galben, mă aștepta taximetristul nea Mircea. Se urca în mașină și pornea motorul de când mă vedea că ies de după bloc. Știa că-s pe fugă, morocănos, dar cu toate idealurile la mine:

– Ce tot faci, băi, Tomiță? Merge fotbalul? Mai poți? apoi pornea în trombă, o ținea drept până în centru, prin fața blocului bunicii, ocolea hotelul Ceahlău, trecea cu viteză pe lângă liceul Petru Rareș (acolo unde învățau cele mai frumoase fete ale orașului, ca să înțelegeți) și mă lăsa, mereu la timp, la peluza stadionului Borzogheanu.

Cele 10-12 minute petrecute pe bancheta din spate a Logan-ului lui nea Mircea îmi dădeau răgazul să mă uit pe geam la un Piatra Neamț care abia se trezea și să-mi pun gândurile în ordine pentru zi. Era rutina dinaintea rutinei.

Dânsul era pensionar și făcea taximetrie pentru a se menține activ. Din ce-mi amintesc, doamna lui nu era în toate forțele, așa că orice bănuț în plus îi prindea bine. Ne-am împrietenit repede, discutăm mereu despre meciurile de la TV din seara precedentă, iar după o perioadă, am început să-l văd pe nea Mircea în tribună la meciurile noastre de acasă.

Îmi amintesc o belea din care m-a scos într-o sâmbătă noapte, după o victorie. L-am sunat pe la 3 dimineața, eram la o petrecere în afara orașului și n-aveam cum să mă întorc acasă. Deși l-am trezit din somn, n-a ezitat și 20 minute mai târziu i-am văzut mașina pe mica potecă pe care rămăsesem ceva mai obosit decât s-ar fi cuvenit.

Anii au trecut, eu am plecat din Piatra Neamț ca să-mi mănânc zilele în capitală, dar nu de multă vreme îmi scrie maică-mea pe Facebook.

– Ghici cine a trecut azi pe la noi și a întrebat de tine. Nea Mircea. Încă face taximetrie, zice să-i dai un telefon când mai vii pe-acasă.

Mi-a smuls un zâmbet și mi-a reamintit o perioadă frumoasă a copilăriei mele, iar acum îi scriu înclusiv lui, rândurile de mai jos:

Bre, nea Mircea

Ce mai faci, bătrâne? Cum merge taximetria? Mai poți? N-am apucat să-ți mulțumesc niciodată cu adevărat pentru liniștea pe care o aveam la matale în mașină. Era ca avionul din care mă parașutam pe front înainte de luptă, în fiecare dimineață.

Să știi că n-o să te uit și promit să te sun la prima ocazie când mă întorc la Piatra Neamț. De clubul Ceahlăul s-a ales praful, a stat pe mâna unor idioți orbiți de bani, dar să știi că băieții pe care veneai matale să-i vezi jucând fotbal au ajuns oameni toți. Poți fi mândru de ei, bre, nea Mircea.

Te pup,
Tomiță

===============================================================

• Proiectul „Fii activ la orice vârstă!” este implementat de ANOFM în parteneriat cu Rusu & Borţun Consultanţă şi SYSTEM & NETWORK SOLUTIONS, şi este finanțat prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013