Poate c-ar fi ajuns unul dintre cei mai mari tenismeni ai lumii dacă se năştea în alt loc. La 16 ani, deşi făcea parte din pătura de jos a societăţii, talentul său inegalabil i-a făcut pe conducătorii Teheranului să-l accepte în echipa de Cupa Davis a Iranului. A venit revoluţia islamică, tenisul a fost considerat un sport capitalist, aşa că Bahrami se antrena pe ascuns cu tigăi sau rachete improvizate.

Abia după ce a fugit în Franţa a reuşit să-şi ducă cariera mai departe, dar din cauza nevoii permanente de a face spectacol nu a ajuns niciodată în primii zece. Se plictisea în meciurile de simplu şi recurgea la trick shots ce de multe ori îi câştigau un punct din cinci.

În meciurile de dublu, din respect pentru partenerul său, reuşea să se abţină de la giumbuşlucuri, dar nimic mai mult. A fost, este şi va rămâne un entertainer al tenisului care şi-a găsit locul pe teren abia la vârstă la care alţii se retrag. Face spectacol în meciurile demonstrative ca nimeni altul. Clipul trebuie văzut.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=d6Vqp6UveIU&feature=player_embedded#at=76[/youtube]

P.S: Că tot veni vorba despre tenis, joi şi vineri FRT organizează un eveniment pe care-l aplaud. Un antrenament de tenis neobişnuit, plus un seminar de coaching ţinut de Tim Gallway. Se numeşte Jocul Interior al Tenisului. Pe mine m-a intrigat cum speaker-ul se foloseşte de acest sport pentru a atinge multe alte aspecte ale self-training-ului. Trageţi un ochi aici sau aici.