Şi dacă stau bine să mă gândesc, degeaba e un cuvânt prea moale. Păcat e mai potrivit. Eşti prost, păcat că eşti talentat. Iar faptul că uneori talentul ajunge la d-ăştia tembeli care transpiră de râs când e Bendeac la tv, e o dovadă bună că suntem pe cont propriu pe lumea asta şi nu ne veghează nimeni.

[A]şa mă apucă spumele cel mai tare când mă uit la un meci. Când văd anomalii mintale şi bale tactice curgând din colţul gurii unuia sau altuia. De greşit greşeşte oricine, dar când te văd greşind în direcţia opusă logicii îmi vine să plonjez prin ecran direct în spatele tău şi să-ţi trag una după cap, cu sete, cu multă sete, cu atâta sete încât dacă-i avea o bască pe cap ţi-ar sări mai departe decât te duce mintea.

[P]e Kone la meciul cu Roma şi-l aminteşte orice om, cum a şutat el din unghiul din care nici Chuck Norris n-ar fi dat gol în loc să pasese doi metri mai la dreapta pentru un assist. Şi pe Claudiu Răducanu (ar merge punct, dar totuși dau și-un exemplu) la fel, când s-a accidentat bucurându-se prea tare c-a dat un gol. Sau pe băiatul ăsta de mai jos (clip de 30 de secunde) – trebuie văzută moaca de după ratare, atunci când mintea i-a îngheţat de tot.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=FzV1U4D6Wvk[/youtube]

Ei, fie vorba între noi, Balotelli îi întrece pe toţi. Prima oară am râs (comentatorii sunt geniali), dar apoi mi-am amintit că tipul ăsta câştigă 300.000 de euro pe lună, fără bonusuri. Balotelli nici nu poate să-și pună un maiou pe el.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=zpL9eQ6mm-k[/youtube]