Hai c-avem 1-0, e bine. Îi batem. Avem meciul în mână.

Ne-au egalat. Nu-i nimic.

Am ratat, să sperăm că nu luăm gol.

Am luat gol. Ce prost stăm în apărare. Dacă dăm gol la faza asta, egalăm.

Apără portarul lor. Mamă, să vezi că luăm gol și se face diferență de două.

Luăm gol. Ți-am zis? Gata. S-au dus la două în față, e greu de acum.

Încă un gol. Păi nici nu mai are rost să ne uităm. Dorele, mută pe Las Fierbinți.

Dăm gol. Hai că se poate. Luăm două minute eliminare. Pfff, să vezi ce goluri luăm acum.

Minutul 28: conducem cu trei goluri. Hai să ne apărăm bine!

Luăm 2 minute, 7 metri și 3 goluri în două minute.

Minutul 46: egalitate. Cardiologii încep să primească telefoane disperate.

Luăm gol. În ritmul ăsta n-o să-i batem niciodată. Sigur, sigur, sigur ne dau un gol în ultima fază și pierdem!

DOUĂ GOLURI ROMÂNIA! Câte minute mai sunt?!?

Patru minute mai târziu ne conduc cu două goluri. Cearcăne, sfinți, dumnezei.

Mai primim un gol. Băi, da’ și arbitrii ăștia! Dă-i în morții lor de-aici. Sunt unguri, fac pariu.

Ultimele treizeci de secunde: HAAAAI! HAAAAI! ȘUT! ȘUT! ȘUT! Ratare. Ba nu! Am recuperat! GOOL! E GOL! I-am bătut! Doamneeee, era să-mi stea inima! Uite și tu cum îmi bate! Bă, ești nebun?! Bine că am câștigat.

Era să mor. Nu mă mai uit la handbal niciodată.

Când e următorul meci?