[P]entru cei ce nu știu, din cei 26 de ani pe care-i am acum, 17 au fost legați direct de sport de performanță, mai exact fotbal. Mă antrenam de-mi săreau capacele, cu multe zile în care ajungeam acasă numai bun de adormit. Așa mi-a fost copilăria întreagă.

La 16 ani, grație unui profesor antrenor foarte bun care ne-a ținut închegați ani la rândul (prof. Gheorghe Bulacu), echipa mea de juniori de la Ceahlăul Piatra Neamț a reușit performanța unui podium la campionatul național, după meciuri grele cu Dinamo, Rapid, UTA, U Cluj, FCM Bacău sau Farul C-ța.

Eram pe val. Toate televiziunile locale voiau să discute cu noi, până și controversatul patron al clubului de atunci (Ghe. Ștefan) venise să ne vadă la meciuri. Ne simțeam mândri și vedeam perspectivele carierelor noastre strălucite, în sfârșit, după ani buni de muncă.

Câteva luni mai târziu, cu ajutorul unui alt pedagog înnăscut și fost atacant al echipei din Piatra Neamț (Costel Enache, acum selecționer U18 al României), am mers la probe la Piteșți, la Internațional Curtea de Argeș, club ce activa în Liga 3 (Divizia C, cum i se spunea) și care a promovat în anii ce-au urmat până sus, lângă Steaua, Dinamo sau CFR Cluj. Le-au fost de ajuns 45 de minute într-un meci de pregătire să-mi spună să-mi fac bagajele și să mă mut în Argeș.

A fost primul meu contract de seniori, îmi amintesc șocul pe care l-am avut când unul dintre managerii echipei mi-a pus pe masă un contract pe un an, iar imediat după semnătură și 500 de euro, bani pe care eu nici nu știam să-i țin în mână, darămite să-i gestionez. Aveam colegi pe care-i puteți vedea acum pe la TV, cum ar fi Dan Nistor (Pandurii) sau Gabi Matei (ex Steaua) și împărțeam camera de hotel cu-n congolez pe nume Armel Disney care era căpitanul naționalei lui, om de la care am prins ioca de franceză pe care o știu acum.

Mi-a fost foarte greu. Eram singurul jucător din Moldova, colegii îmi spuneau ”Moldo” și făceau mult mișto de accentul meu. Trecusem din poziția unui lider la mine-n sat, la ultimul venit între rechinii de la oraș. Petreceam majoritatea timpului între antrenamente și hotel, cu orice alte perspective închise. A trebuit să renunț la liceul la zi (LPS Piatra Neamț) în an de bacalaureat, iar ai mei nu s-au opus o clipă. Era șansa pe care o așteptam de la bun început.

Am debutat după 7 sau 8 etape, într-un meci la Corabia, una dintre cele mai sudice localitați din țară, n-o să-l uit niciodată. În seara dinainte, la hotelul din Tg. Măgurele unde eram cazați ne așteptau puștani pentru autografe. Eram un nimeni și nu-mi venea să cred că niște copii se uită în sus la mine.

La 10 minute după ce am intrat în teren, am dat un gol frumos care m-a descătușat, cumulat cu victoria echipei în acea etapă grea, iar lucrurile se învârteau spre bine. A urmat un amical cu Dacia Mioveni (echipă de primă ligă) în care am fost titular, iar apoi totul s-a rupt. N-am mai primit nicio șansă, fără să mi se explice de ce, deși mă antrenam cât de bine puteam, iar pe teren preferam să vomit decât să las un adversar alerge mai mult ca mine.

Învățasem pe de rost banca de rezerve a stadionului din ștrandul din Pitești și îmi rodeam unghiile pentru măcar 15 minute în teren. N-au venit. Singurele mici satisfacții care-mi dădeau speranțe erau golurile pe care le marcam la echipa a 2-a a clubului, dar la finalul sezonului m-am întors acasă.

Din cei 6 juniori ai echipei, doar cei 4 care aparțineau și erau crescuți în propria pepinieră au rămas, din motive pe care eram prea tânăr să le înțeleg la momentul respectiv, iar la mine s-a renunțat. Nu realizam asta atunci, dar truismul se adeverise: cu cât cazi mai de sus, cu atât te lovești mai tare. Era începutul sfârșitului.

N-a fost vorba nici de lipsa unei pregătiri adecvate, nici de talent puțin, ci de niște decizii ale antrenorului acelui club care s-au dovedit a mă dezavantaja. Shit happens, motiv pentru care astăzi vă scriu vouă pe acest blog în loc să port tricou galben și să-mi iau carne (și eu și mama) de la o țară întreagă care așteaptă doar victorii și pase geniale.

Ce-i drept, nu ratez nicio cratimă. Tot răul spre bine, nu?

=============================================================================

(P) Dacă simți c-ai ratat oportunități de Black Friday, BRD pune la dispoziție o sesiune proprie de discount-uri pentru a compensa cu perioada agitată ce urmează, acum, de sărbători. Trage un ochi aici, poate ai nevoie de o infuzie rapidă de capital în luna ce urmează. 

foto: Cristian Șuțu