[P]e-un portbagaj de dacie veche stau întinse câteva cărţi vechi, cu pagini galbene. Lângă ele, într-o lădiţă, două-trei kilograme de cireşe. Jos, lângă maşină, trei sticle de plastic tăiate de la jumătate ce folosesc ca suport pentru trei buchete de flori de câmp, iar pe-o folie de plastic pusă pe asfalt şase roşii şi o legătură de ceapă.

Mă opresc pentru flori şi-l caut din priviri pe negustor. Mă abordează unul dintre depravații cartierului, un beţiv trecut de prima tinereţe care-şi târâie existenţa zilnic prin faţa magazinelor de pe Rădulescu-Motru cerând ori o ţigară, ori un leu ca „să trăiţi, sefu’, sănătate!” (Piticu, Cosmin sau Claudia s-ar putea să-l ştie).

– Cine vinde aici?
– Da, să trăiţi! Uitaţi acolo, ‘nea Grigore îi zice. ‘Nea Grigoreee, haide repede să-l serveşti pe domnu’… ăă, (caută repede un apelativ care să mă onoreze şi se blochează pentru o secundă) pe domnu’ doctor! Apoi zâmbeşte larg dând din cap a curtoazie în timp ce-şi ascunde ţigara la spate.

Vine ‘nea Grigore:
– Da, spuneţi, flori? 8 lei sunt astea de câmp, ieri le-am cules. Staţi să vi le pun în ceva. Le scoate din apă şi caută pe bancheta din spate a Daciei ceva folie în care să înfăşoare tulpinile. – Mai am şi io ce mai fur de pe la ţiganii ăştia de vând p-aici. zice, dându-i apă la moară turmentatului.

– Da, dom’le, ţiganii ăştia! intervine el începându-şi un mic discurs ce mi-a amintit de Gyuri Pascu în zilele lui bune, atunci când se fâstâcea intenţionat şi vorbea repede, de multe ori fără sens, făcând deliciul tuturor. – Băi, ce ţi-e şi cu ţiganii ăştia de vinde flori peste tot! Deci, io, mă mă mă mă zbat, în fiecare zi, alerg de ici-colo, peste tot, să să muncesc, să fac şi io un ban de-o bâine (rămâne fără aer). N-ai loc de ei, n-ai loc, asta e situaţia… Nu mai pot, dom’le!

Mă fac că nu-l aud şi-i mulţumesc lui ‘nea Grigore pentru flori. Beţivul simte momentul şi plusează:

– Domnu’ doctor, un leu pentru o pâine dacă se poate, ştiţi cum e… Mă întorc cu spatele şi plec, lăsându-l să vorbească. După un moment îl aud zicându-i lui ‘nea Grigore:

-Ai văzut, bre, cum m-a lăsat cu ochii-n soare?