Adi, îți zic din start că ești portarul meu preferat. Așteptam meciurile de fotbal ’88 vs ’89 cu multă îndoială, știam mereu că ne va fi greu, dar ne-au ajutat pe toți să creștem.

Mai ții minte zgura aia în care am început? Dar terenul de bitum?

Dar prietenia noastră care era să se încheie mai repede odată cu fata aia care ne-a sucit mințile amândurora?

Mă gândesc uneori la grupul nostru de prieteni, băieții. Doamne, Dumnezeule, ce prostii ne trec prin cap! Și ce momente au fost de-a lungul arhivei de WhatsApp, mica noastră evanghelie.

Ești primul dintre noi care s-a însurat. Ești nebun. Cel puțin așa te-am considerat până v-am văzut dansând (frumoasa Mădălina) la nunta voastră. Și spun aici să rămână scris că te-am văzut cu toții plângând. Un pic.

Nu era obligatoriu să spun asta, dar o să treacă anii și-o să citim aici și-o să râdem din nou.

Mă uitam la tine la nunta ta și arătai ca președintele României. Ești unul dintre puținii oameni cărora li se poate atribui fraza de mai sus fără sens peiorativ.

Bineînțeles, sunt subiectiv și bat câmpii, dar lasă-mă în nebunia mea și mai vorbim peste 20 de ani.

Până atunci, îți las fotografia de mai jos de la nunta ta în care, eu unul, de fiecare dată când o privesc, ne văd pe noi, acum mulți ani-copilărie distanță, în iarbă, pe teren, acolo unde ne-am cunoscut.

Să fii sănătos și, dacă mai aveai vreo-ndoială, îți reamintesc eu că, de azi înainte, de restul se ocupă Mădălina Zăbavă, fostă Andrei.