[P]e la 19:30, singura vedetă din platou era Pavel Bartoș care-și repeta textele. Citea cu spor de pe prompter, modifica unde era ceva neclar.

”- Concurenții au nevoie de voturile voastre, bla-bla-bla… Aici după secvența asta întră Roxana direct sau i-o dau eu? Aș vrea sa i-o dau eu de cât mai multe ori…” întreabă Pavel pe cei din emisie mustăcind smecherește acompaniat de râsul lui Piticu.

Într-o pauză, același Pavel, a început să fugă de camera pe șine. Apoi regizorul de platou i-a spus să se ducă sus, el s-a făcut că nu înțelege:

”- Sus? Aaa, sus la locul meu? Credeam că vorbești de un hit de-al lui Moga. Ce-nseamnă să faci doar hit-uri… Lasă, Brenciu, c-ai să faci și tu un hit într-o bună zi.” Vedeți clipul.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=AtG8UeRCbA4[/youtube]

Înainte de alte păreri vreau să vă arăt o fotografie de la ediția de marți, fotografie la care n-o să fac niciun comentariu.

[U]n lucru care mi-a plăcut mult la Loredana: Se oprea din orice activitate ca să facă poze cu oricine o solicita, mai ales cu cei mici. Iubește mult copiii, zâmbea cu toată fața de fiecare dată când un copil se așeza cuminte și timid lângă ea pentru o fotografie.

Și încă o fotografie de marți cu un tip care a câștigat deja,  mai mult ca ceilalți. Robert.

[C]oncurenții sunt din ce în ce mai puțini, iar vineri noaptea ProTV-ul nici știri nu difuzează, așa că timpul de emisie a trebuit să fie umplut. Cum? Cu câteva momente memorabile. A fost prima emisiune din etapa semifinală în care au urcat pe scenă și componenții celorlalte două echipe.

Dacă ați ratat Bohemian Rapsody în interpretarea echipei Moga e nasol pentru voi, dacă ați ratat Cele două cuvinte ale echipei Smiley împreună cu Dan Teodorescu (Taxi) e la fel de nasol. Dacă vă spun că le-am filmat în HD pe-amandouă și că le puteți vedea aici și aici parcă nu mai e la fel de nasol, nu?

Highlight-ul pentru mine a fost momentul baletului Edi Stanciu. Sunt convins că la TV s-a văzut mai bine, dar sunt la fel de convins că-n platou s-a trăit mai intens. Din nou am filmat și insist să vă uitați, pentru că din perspectiva mea de ansamblu se poate observa cum fiecare piesă din puzzle se așeza la locul ei fix atunci când era nevoie.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=2DIU27Ju3Mc[/youtube]

[M]i s-a ridicat părul pe mâini în două ocazii. Mă consumam pe interior din cauză că nu mă puteam exterioriza în timp ce filmam, (pentru a nu mișca aparatul) dar n-am avut de ales.

Primul: Canaf. România n-a avut niciodată un interpret de blues atât de special. Blues-ul nu este mainstream, e normal să fie două tabere (cei care-l iubesc și care nu îl înțeleg). În studio ne-a lăsat fără replică. Talent pur.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=r0UlbHueFsI[/youtube]

Al doilea: Cristian Sanda. În momentul în care a înghițit în sec ca să dea acuta aia extraordinară am crezut că s-a înecat și nu mai poate continua. Am făcut ochii mari de tot și-am înlemnit. Publicul de acasă l-a salvat pe merit.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=3gBGimusgA0[/youtube]

[M]i-a placut Aldo. Are o voce de care nu te saturi. Are carismă. Mi-a plăcut Liviu, dar Moga o să-l taxeze ediția viitoare din cauza emotivității, exact cum a taxat-o ediția asta pe Oana Radu dându-i o piesă mult prea grea chiar și pentru ea.

Vă ziceam data trecută de Oana Brutaru. Acum c-a ieșit, pot și eu să urmăresc show-ul cu inima stabilă, fără palpitații, fără să urlu pentru nimeni și cât se poate de obiectiv. Tare-i frumoasă fata asta. (nu mi-a plăcut rochia, n-avea nevoie de ea ca să iasă în evidență)

Începe să nu mai fie așa de clară departajarea. N-aș ști pe cine să elimin de-acum încolo. Iuliana din echipa lui Horia?  Anthony de la Smiley?

Văd o finală cu Dragoș, Cristian, Oana, Ștefan și Irina.

[V]ă las cu înc-o glumă forțată la maxim în platou. De fiecare dată când se apropia revenirea din pauză, regizorul anunța timpul și chema jurații înapoi în scaunele lor.

– 50 de secunde! – apoi observă că Brenciu lipsește. – 40, Horia! – continuă regizorul.

Aici intervenea Bartoș:

– Cum 40 Horia? Horia maxim 21, maxim! – apoi aștepta strategic să mai treacă ceva timp, știind că urma numărătoarea inversă și continua:

– Dar Smiley? Smiley cât? – inevitabil, regizorul:

– Nouă, opt, șapte…