[E] rost de poveste la Brașov. Un oraș care, văzut de sus, arată doar acoperișuri cărămizii n-are cum să fie urât. Pictorul care ar trebui să facă un tablou panoramic cu Brașovul ar trebui să fie un mare iubitor de toamnă.

Mă bucur că în ziua în care l-am luat la pas a fost vreme gri. Mi-a lăsat impresia că înțeleg împrejurimile într-un mod mai autentic. Frunzelor căzute și caselor vechi nu le stă bine în soare. Trebuie un pic de ploaie, un pic de abur, un pic de mână înghețată pe aparatul foto și un câine murdar pe blana de pe labe ca să intri în atmosfera de Brașov.

[L]-am cunoscut pe profesorul Oltean, un om deosebit. Hai să nu-i spun profesor, hai să fie un dascăl, un îndrumător. O persoană care-ți câștiga respectul numai din vorbele pe care le rostește despre pasiunea lui, cu ochii sticlind, parcă rugându-te să-ți pese, să-l asculți, să te miri, să înțelegi pe ce și-a cheltuit viața fără să ți se pară plictisitor. Când a spus vorbele astea –unii umblau cu carnea vie sub șa să-și caute țară și noi aveam cărți să deschidem școli- mi s-a ridicat părul de pe ceafă.

Vorbesc prostii, n-avem noi timp de așa ceva, noua ne place să dăm mui, like-uri la meme-uri care dau mui și să arătăm proști cu degetul, în timp ce domnul Oltean ne ruga să-i cumpărăm broșurile de un leu bucata, pline cu informații ce-ar trebui să ne facă cinste.

Care-i asemănarea între Strada Sforii și mintea românilor? Îngustimea, mai ales când vine vorba de protejarea și promovarea zonelor turistice. De ce se poate doar la Brașov, la Sibiu și în încă vreo două-trei locuri? Doar țara e mare și frumoasă, are de unde.

[A]cum vreau să v-avertizez în legătură c-o posibilă greșeală pe care n-aș vrea s-o faceți și voi. Nu intrați, repet, nu intrați la Come Back Bakery dacă vă e foame. O să cheltuiți toți banii. Au tarte cu brânză dulce. Au felii de pizza cu foietaj moale și brânză, au gogoși pe care le vedem în filmele cu copoi americani. În schimb, intrați dimineața, pentru că au cafea ca în niciun alt loc de bună și pentru că oamenii de acolo te servesc zâmbind.

Bastioanele sunt turnulețele de la colțurile cetăților. Brașovul mai are șase, toate par că veghează. N-ai cum să nu te simți în siguranță într-un oraș cu bastioane și acoperișuri cărămizii, nu-i așa?

Pe noi ne-a așteptat un cvartet în cel al Pânzarilor, Corona pe numele lui. Cele patru corzi au întregit o zi în care am descoperit că ne cam grăbim cu evoluția și uităm să păstrăm un oraș așa cum îi stă bine. Muzica clasică n-o să progreseze, n-are nevoie, iar pe noi ne miră și mai mult pe măsură ce trec anii și vedem cât de grea devine facerea de bine.

Eftimie e vinovat! Din cauza lui! E vina lui! El a fost! Dacă n-ar fi fost el, nu s-ar fi întâmplat. Lui i se datorează. E meritul lui! Grație ție, îndrăgitule Eftimie! Îți mulțumesc pentru că Brașovul tău a devenit și-al meu!

Prin Brașovul Meu a fost un eveniment sub patronajul Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Braşov cu sprijinul Bere Ciucaş,  Aro Palace, Pensiunea Ambient, Pensiunea Noemi, Sergiana, Hotel Kolping și a German Bakery Come Back Brasov.

 P.S: Revin cu-n articol despre lumea de la Brașov, fac și-o bulă, fiți pe fază. Și încă ceva: Pozele astea semi-superbe au fost făcute cu-n Sony HX100V pe care nu vă zic cine mi l-a setat pentru că s-ar putea să aibă o poză cu mine în care beau altceva decât Pepsi.