[A]u intrat serios în viața mea în clasa V-a, când, pe lângă teren și vestiar, am început să împărțim și sala de clasă. Am mers împreună în cantonamente, am împărțit dimineți grele cu înviorare, antrenamente de uzură pe terenuri uscate, pauze de meciuri cu sânge în coate și genunchi, teze la biologie, pumni în curtea școlii, bucurii ale golurilor, reproșuri după ratări, pachete cu mâncare și multe altele.

[A]ni la rând, până am terminat liceul și încă unul după. Aceeași 18-20 de băieți care petreceau mai mult timp între ei decât cu familiile. Aceiași cu care stăteam nopți târzii la povești și glume de autobază, aceeași cu care toceam crampoane meci după meci, după meci, după meci. Aceeași cu care ne simțeam parte din ceva special de care nu ne mai săturam. O echipă.

[C]ând m-am lăsat, frica mea cea mai mare a fost că n-am să mai trăiesc niciodată așa ceva, nici măcar la o scară mai mică. Că n-am să mai fac parte dintr-un grup în care fiecare pune umărul, așa cum poate, pentru ceva măreț ce nu poate fi obținut altfel. Că n-am să-mi mai permit o glumă, fie ea și proastă, cu nimeni, că n-am să mai am cu cine să respect un program comun de masă, de muncă, de distracție, de ce vreți voi, că s-a terminat magia.

[P]entru o clipă, colegii #dinromania mi-au amintit de sentimentul ăla și de ce eram atât de dependent de el. Nu m-aș fi așteptat la asta și sper ca peste ani să pot povesti despre Redescoperă România așa cum povestesc acum despre anii de sport.

Redescoperă România 2011 este un proiect Petrom, împreună cu BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45 și Muzeul Național al Țăranului Român. Puteți citi toate poveștile aici.