”Dacă nu știi deja că a început Campionatul Mondial din Brazilia, ești prost” – oricine, 2014

”Dacă nu citești ce scrie Mircea Meşter în perioada asta, la fel.”– tot noi

Vă scriu din Portugalia cu toate meciurile CM-ului de până acum văzute de aici, fie de pe străduțele pietonale aglomerate ale Lisabonei, fie din starea de astenie generală a insulei Madeira, fie din portul Faro și al lui apus constant, aceste trei puncte de reper ale unei Portugalii despre care pot spune, în mare, că este ca o Brazilie care a reușit în viață. Cum acolo n-am putut ajunge în această lună deosebită, hazardul m-a adus în cealaltă țară vorbitoare de portugheză și fotbal.

Aș vrea să pot spune că m-am integrat pentru că am făcut ceva special, dar nu e cazul. Oricine se poate integra aici, pentru că paleta de culturi e atât de largă încât e greu să nimerești pe lângă. Turiști din toată lumea, mici antreprenori locali adoptați de peste tot, localnici cosmopoliți, tineri moderni, dar mai ales vârstnici care nu vin din trecut comunist, deci care nu ezită înainte de a zâmbi.

Dacă nu-mi era suficientă simpatia pentru Luis Figo și dacă asocierea dintre fotbal și Portugalia nu era destul de accentuată, coincidența dintre acest CM și prima mea vizită aici a bătut în piatră totul pentru mine. Despre ce să vă povestesc mai întâi?

Despre portughezii care se bucurau la fiecare gol pe care Olanda i-l dădea Spaniei?

Despre englezii care dansau la chiloți bucuroși de jocul frumos al cavalerilor, în ciuda înfrângerii cu Italia?

Despre toate piețele publice unde mici și mari s-au adunat echipați cu sangria și popcorn să afle, mai târziu, că Pepe n-are creier și că Ronaldo, băiatul de pe posterele băncilor, șampoanelor, echipamentelor sportive, mărcilor de mașini, polițelor de asigurare și dormitoarele copiilor care se visează balon de aur nu poate duce singur o echipă în spate, mai ales în fața Nemției?

Despre cum se văd hoardele iscusite ale Mexicului, Chile, Costarica, Uruguay, echipe cu sânge mai fierbinte decât cele 37 de grade pe care le-am găsit în Lisabona într-o vineri?

Sau poate despre Cabo de Roca, punctul cel mai vestic al Europei, locul unde Bob Marley, Dumnezeu, Afrodita, Gary Moore, Toma Caragiu și Janis Joplin se strâng să vadă Apusul?

Nu plecați încă. Textul ăsta este, în continuare, despre fotbal. Doar Pițurcă poate să închidă tab-ul acum. El poate să plece, sunt câteva echipe la CM demne de analizat, de la Grecia, moartea fazei ofensive, la Elveția, capul de serie care-i mai mult serie decât cap. Apoi vine Honduras, echipă ajunsă în Brazilia doar pe criterii de noroc geografic și Italia, o scuadră care păcălește cumva timpul și ritmul și clipa și adoarme pe toată lumea înainte ca Pirlo să paseze tiptil, dar decisiv, spre încă o victorie.

Ignorați TVR-ul, stați pe Twitter în perioada următoare (acolo e un adevărat deliciu) și bucurați-vă de Neymar, Suarez, Benzema, Ochoa, Robben și Muller în continuare. Vă mai scriu.

Călătoria mea portugheză s-a întâmplat cu susținere din partea TAP Portugal și Cocktail Holidays. Mulțumiri!