Black Friday vs White Friday
[W]hite Friday: Primul meci de divizia C în care jucam mai mult de 10 minute (aveam 16 ani). Am intrat în minutul 45 la 2-0 pentru gazde. În minutul 65 dau gol pentru 2-1, în minutul 88 pasă de gol pentru 2-2. Black Friday: Primul meci ca și căpitan la divizia C (18 ani), în […]
[W]hite Friday: Primul meci de divizia C în care jucam mai mult de 10 minute (aveam 16 ani). Am intrat în minutul 45 la 2-0 pentru gazde. În minutul 65 dau gol pentru 2-1, în minutul 88 pasă de gol pentru 2-2.
Black Friday: Primul meci ca și căpitan la divizia C (18 ani), în deplasare la liderul clasamentului din acel an, echipa care a și promovat. În minutul 15 dau gol pentru 1-0. În minutul 55 sar la cap și aterizez cu glezna pe-o parte. Se termina 2-3. Out șase săptămâni. Revin la antrenamente, după trei zile mă lovesc din nou, out două luni, pierd cantonamentul de iarnă, iar șase luni mai târziu încep să-mi caut altă echipă.
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
[B]lack Friday: O sărut pe prima Ea. Urmează doi ani plini de fluturași, minți deschise și planuri. Tot într-o vineri îmi spune că nu mă mai iubește. Vinerea viitoare aflu că are pe altcineva. Depresie, sar peste antrenamente, renunț și plec la București ca s-o iau de la capăt.
White Friday: Depun dosarul la UNEFS într-o vineri, întru la buget, cunosc o gașcă de băieți mișto. Într-o altă vineri Bobby mă cheamă la birou pentru o discuție. Lunea următoare încep. Azi, într-o vineri, când m-am trezit, lângă mine era femeia pe care o iubesc.
Dintr-un lucru foarte bun se poate ajunge în capătul celălalt. O veste proastă poate duce către un succes. Toate se întâmplă cu un motiv.