Imaginaţi-vă un boxer care n-a pierdut niciodată un meci pentru că niciun adversar n-a apucat să-i dea un pumn.

Atunci când grija ta principală e să te închizi, să fii prudent, să ţii garda sus, poate poate ai noroc şi se accidentează Iniesta sau similar (şi înlocuitorul lui dă gol în primele trei atingeri ale balonului, la dracu), e greu să te prindă gongul fără vreun hematom pe faţă.

Barcelona e boxerul. Nimeni n-apucă să arunce un pumn. Barcelona loveşte încontinuu, te ţine în corzi, cu garda sus, iar dacă îndrăzneşti să te descoperi întâlneşti podeaua. Barcelona atacă şi atunci când se apără. Iată:

Barcelona face pressing cu minim 6 jucători şi de multe ori recuperează sau obligă la ieşire cu pasă lungă. Barcelona face pressing pentru că ştie că nimeni n-o să indrăznească să caute contra în acele momente. Când vin pumnii din toate direcţiile, principala ta grijă e să ţii garda sus, nu să ripostezi.

Ce-a păţit Barcelona când boxerul din corzi a aruncat câte-un pumn, uitând de apărare? Higuain în primele douăzeci de secunde, apoi Ronaldo de două ori, apoi Pinto cu-n joc de picior egalat doar de cei care închiriază terenuri sintetice o dată pe săptămâna, apoi Ozil cu-n şut demn de aruncare de inter handbalistic (depăşit doar de smash-ul lui Dani Alves care a închis repriza).

Ce-a păţit Real Madrid când a uitat împotriva cui joacă? A luat gol. Goluri. Nu-mi explic la ce s-a gândit Arbeloa atunci când a decis să strângă în centru unde deja erau Pepe şi Ramos în condiţiile în care Fabregas şi Pedro veneau tare din stânga. Cu bătaie lungă, are o parte de vină şi la golul doi. Nu era treaba lui Ozil sau a lui Diarra să vină cu fault la Messi în zona aia, plus că Lass trebuia eliminat fără discuţii pentru al doilea galben.

Diferenţa dintre un fundaş dreapta de Real Madrid – Barcelona şi altul mai modest? Daniel Alves – Arbeloa. Diferenţa dintre un fundaş stânga de Barcelona – Real Madrid şi altul mai modest? Coentrao – Abidal. Ozil a făcut ce-a vrut. Chiar şi Marcelo, rezerva Real-ului, are calitate mai multă ca francezul care nu mai poate face faţă (semnează prelungirea sau nu?)

Alte observaţii tactice: Pe faza de apărare, Barcelona ţinea cei mai avansaţi oameni în zone cât mai laterale. Fundaşii centrali ai Realului se simţeau inutili şi ieşeau în întâmpinarea celor care veneau din zona mijlocaşilor ofensivi. Lăsau spaţii în spatele lor, linia defensivă era un fel de zig-zag (deci şanse mici de offside), iar cei de la Barca, despre care ziceam că stau lipiţi de tuşe, căutau demarcări în diagonală chiar spre zonele de unde Pepe şi Ramos muşcau momeala.

Celălalt avantaj al acestui sistem este că îi menţine pe fundaşii laterali ai Realului în zone neutre. Aceştia nu pot participa la pressing. Îl mai adăugăm pe Lass sau pe Xabi Alonso (întotdeauna unul dintre ei rămânea la recuperare) şi mai rămân cinci jucători care pot încerca recuperarea. Barcelona avea 5 din start care puţeau combina (4 fundaşi plus portarul, portar care participa tot timpul la jocul de pase), iar dacă mai adăugăm cel puţin 3 mijlocaşi (Busquets, Xavi, Iniesta) se fac 8 contra 5. Oricât de bine ar ieşi la pressing cei de la Real, nu pot recupera decât dacă Barcelona greşeşte, iar acest lucru se întâmplă prea rar.

Se simte frustrarea lui Casillias şi a lui Ramos. Nu au răbdare. Iker aruncă multe mingi aiurea în faţă, Ramos faultează inutil şi încearcă rezolvări mai complicate decât îi permite tehnica.

Pepe este o ruşine pentru ce înseamnă Real Madrid. Mie unul mi-e ruşine că la clubul meu preferat joacă un caracter atât de infect.

Și de data asta tot Barcelona a câștigat. Măcar a fost la puncte și nu prin knock-out.

În altă ordine de idei, vă place fundalul blogului?