Şocul a venit în 1982, imediat după debutul la Ajax. Marco a marcat încă din primul său meci 2 goluri de adolescent miop la sistemele defensive. Apoi a funcţionat fără de încetare 10 ani, cu aceeaşi figură uşor detaşată, de student excepţional la drept.

Lumea s-a oprit brusc şi a remarcat, uşor încântată, uşor îngrozită, că Marco nu poate fi oprit, că Marco nu poate fi blocat, că Marco e pur şi simplu cel mai mare atacant al vremurilor noastre.

Cultul a izbucnit delirant în ziua de 25 iunie 1988, la Munchen. Olanda-URSS, finala Campionatului European, a fost anihilată în minutul 54. Meciul ar fi trebuit rejucat. Înregistrările au demonstrat fără dubiu o tulburare gravă de câmp magnetic, în urma căreia, vreme de câteva secunde, constantele fizice terestre au fost suspendate.

Era 1-0 pentru Olanda şi Arnold Muhren a centrat lung peste apărarea sovietică, în zonă moartă din preajma fanionului de corner. Marco Van Basten se afla acolo şi era de aşteptat o preluare, urmată de o pasă sau o nouă centrare. Cei 72000 de oameni din tribună şi zecile de milioane care se uitau la televizor nu terminaseră încă acest gând, când Marco Van Basten a lovit din voleu. La reluare s-a putut vedea spasmul necontrolat al marelui portar rus Rinat Dasaev. Se mai văd câteva figuri de apărători sovietici şi înaintaşi olandezi. Unii dezamăgiţi, alţii amuzaţi. Voleul lui Van Basten a plecat ca un proiectil spre Bagdad, a planat o secundă, la o înălţime ridicolă, şi s-a înfipt apoi în vinclu.

Fragment din Manifestul fotbalist – Traian Ungureanu