[I]n perioada în care eram copil din Piatra Neamț și jucam fotbal, mergeam la toate meciurile echipei Ceahlăul. Evident. Știam tot ce mișcă pe acolo, toți jucătorii, pe ce posturi joacă și care le e piciorul bun sau slăbiciunea.

Îmi amintesc cu plăcere sezonul 1999, cu Viorel Hizo antrenor, în care Ceahlăul a terminat pe locul 4 în Divizia A. Cam toate echipele care veneau pe Borzoghean (numele stadionului, dat, pe atunci, de numele cimitirului din vecinătate) plecau fără puncte. Dar povestea abia acum începe.

La finalul campionatului, după criteriile de clasament de atunci, Ceahlăul a terminat pe locul 3 și Steaua București a terminat pe locul 4. La egalitate de puncte, ce-i drept, dar Ceahlăul avea golaverajul mai bun (adică diferența dintre goluri date și goluri primite era mai mare decât cea a Stelei)

Conducerea Stelei și-a dat seama de posibilitatea asta încă de când mai erau meciuri de jucat, spre finele sezonului. Cu pile și influență și mânăreli, au înaintat o cerere (și când zic înaintat mă refer au dat șpagă) încât să se schimbe regulamentul după cum urmează:

Realitatea:

Criteriul 1: Număr de puncte
Criteriul 2: Golaveraj
Criteriul 3: Meciuri directe – (adică: dacă două echipe sunt la egalitate de puncte, diferențierea să se facă prin meciuri directe dintre cele două, unul în turul campionatului, celălalt în deplasare)

Propunerea Stelei a fost să se inverseze criteriile 2 și 3 între ele, din două motive:

1. Într-adevăr, e mai corect așa. Două echipe la egalitate de puncte trebuie diferențiate prin performanțele sportive directe.
2. În acel an, Steaua avea avantajul întâlnirilor directe cu Ceahlăul.

Mânăria a constat în încălcarea unui articol din regulament care spune că fix regulamentul nu poate fi schimbat în timpul sezonului, ci doar în pauzele dintre ani.

Steaua avea tot interesul să termine pe locul 3 și nu pe 4, pentru că locul 3 ducea într-o cupă europeană (Cupa Uefa la acel moment), iar locul 4 ducea la gară, în Uefa Intertoto, un fel de competiție special olympics a fotbalului. Dacă încă nu v-ați prins ce vreau să zic, locul 3 aducea mulți bani, iar locul 4 o diplomă A4, din foaie lucioasă ce-i drept, o Cupă mică din fier și o bătaie pe umăr.

Bineînțeles că propunerea a trecut, iar Steaua a jucat în UEFA și Ceahlăul nu, dar s-a făcut dreptate imediat, fiți atenți:

Steaua a ieșit în turul 3 UEFA după 2-5 la general cu Slavia Praga, iar Ceahlăul a fost eliminată tot în turul 3 Intertoto, dar după 1-1 acasă și 0-0 în deplasare cu Juventus Torino. Altceva.

Mândri mai eram noi, nemțenii, de treaba asta.

Mulți ani după am ascultat poveștile celor care mi-au devenit antrenori între timp despre celebra dublă în care au fost puși față în față cu Del Piero, Van der Sar, Inzaghi, Edgar Davids sau Zidane, deși ei erau niște băieți care locuiau în același cartier cu mine și aveau Cielo.

Am făcut toată întroducerea asta ca să vă spun că s-a întâmplat un lucru foarte rar în fotbal și matematică săptămâna trecută.

Echipele de pe locul 1 și locul 2 al campionatului de fotbal din Turcia au fost la egalitate sportivă perfectă. Astea înseamnă că aveau același număr de puncte, aceleași rezultate și același număr de goluri date, dar și de goluri primite. În plus, nu se întâlniseră în meciuri directe încă, așa că nu puteau departajate.

Despre Fenerbache și Besiktas e vorba, iar cum regulamentul din Turcia nu prevede așa ceva, departajarea a fost făcută într-o metodă halucinantă din punct de vedere sportiv: alfabetic.

Besikas pe primul loc, Fenerbahce pe doi. C-așa-i în fotbal.

Sunt curios ce se întâmplă dacă, prin cel mai absurd, două echipe din Turcia termină campionatul la egalitate perfectă, inclusiv meciurile directe. Și când zic curios, spun abia aștept să-i văd pe fanaticii și pe spumele lor de la gură. Să vedeți acolo dezbatere televizată în trei runde fără reguli. Shaorma iute molotov direct în sediul Federației de Fotbal.

Într-un campionat civilizat, din ce știu eu fără să caut pe net că e ora 19:00, vineri, și am și eu o viață, metoda supremă de diferențiere în fotbal este tragerea la sorți, deși, pentru mine, ca sportiv, nici asta nu mi se pare o metodă corectă. Noroc că probabiltatea să se întâmple asta e mai mică decât șansele ca Bănică Jr. să nu mai cânte la Sala Palatului de Crăciun. Că nu muncești un sezon întreg ca să afli dacă ești campion după o alba-neagra.

Aici voiam să ajung, numai că voi v-ați ales c-o poveste mișto despre Ceahlăul Piatra Neamț, prima și cea mai mare echipă la care am jucat eu fotbal. N-o să uit asta niciodată.

Păcat că voi vedeți la noi la televizor doar mafioții patroni de club din România care sugrumă sportul ăsta superb.

Și să nu vă aud cu Pinalti Gheorghe Ștefan. Da, și el era printre scandalagii, dar iubea fotbalul, iubește fotbalul și acum și a făcut din Piatra Neamț orașul ăla mișto pe care l-ați văzut în super-proiectul #priNeamț.

foto: FC Ceahlăul